Amicale

VIDEO Rapid a învins cu 2-0 FC Voluntari » Daniel Niculae a înscris un gol spectaculos, în faţa a aproximativ 5.000 de fani

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 23 februarie 2014

Rapid a cîştigat ultimul amical al acestei ierni, scor 2-0, în faţa a aproximativ 5.000 de fani.

Vezi aici VIDEO!

Adversara giuleştenilor a fost FC Voluntari. Giuleştenii au tipărit 10.000 de tichete, dintre care au fost cumpărate 6.076.

Golurile giuleştenilor au fost înscrise de Cătălin Păun şi Daniel Niculae, care, chiar dacă nu a semnat cu Rapid, a decis să joace în acest amical.

Cele 6.076 de bilete vîndute la preţul de 5 lei de Liga Suporterilor Rapidişti au adus un cîştig total de 30.380 de lei.

Din aceşti bani s-a plătit chiria stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu pentru acest meci (2.955 de lei), iar restul de 27.425 de lei au fost direcţionaţi pentru a fi împărţiţi fotbaliştilor şi angajaţilor clubului.

Chiar dacă au fost doar aproximativ 5000 de fani, restul pînă la 6.076 de bilete au fost cumpărate doar pentru ca banii să fie donaţi, de suporteri care deşi aveau nevoie de doar un singur bilet, au achiziţionat mai multe din dorinţa de a da bani către club.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.