Jocurile Olimpice de la Soci 2014

10 concluzii după Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci

Ceremonia de închidere de la Soci, foto: reuters

Articol de Mitică Docan  —  Monday, 24 February 2014

S-a tras cortina peste Jocurile Olimpice de la Soci, iar toată atenţia s-a mutat deja spre întrecerea de iarnă din nepronunţabilul Pyeongchang, Coreea de Sud, din 2018. Ce am văzut, învăţat, aflat după două săptămîni în competiţia din Rusia? 10 concluzii:

1. Paranoia cu atentatele nu şi-a avut rostul. Vestul a fost îngrijorat de teroriştii islamişti care au ameninţat Olimpiada de Soci, iar SUA a mers pînă la a trimite vase de război în Marea Neagră pentru o evacuare rapidă. Nu a fost cazul. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a înţesat zona olimpică cu trupe speciale, fiecare campus a fost păzit de trupe de elită, orice tragedie a fost evitată.

2. În ciuda pozelor făcute de sportivi, organizarea a fost bună. "E uimitor ce s-a întîmplat", a remarcat actualul şef al CIO, Thomas Bach. "S-a construit totul de la zero. În plus, reacţia sportivilor, a comitetelor naţionale, a federaţiilor, sponsorilor a fost copleşitor de pozitivă. Voluntarii au arătat cea mai bună ospitalitate rusă. Nu au oferit doar un zîmbet, ci şi informaţia corectă". În afară de cîteva selfies, nimeni nu a fost ultragiat.

3. Teatrul Balşoi a oferit imagini incredibile. Atît la deschidere, cît şi la închiderea festivităţilor, ruşii şi-au folosit toate atuurile. Ceaikovski, coregrafii extraordinare, eleganţă şi gust (mai puţin lacrima ursuleţului de la festivitatea de închidere). Însă nimic nu a impresionat mai mult ca baletul teatrului Balşoi.

4. A ieşit cum a vrut Rusia: politic şi sportiv. 33 de medalii a avut ţara gazdă, 13 de aur, Rusia fiind prima în clasamentul final, în faţa Norvegiei (26), Canadei (25) şi a Statelor Unite (28). A fost mult peste ce a reuşit Rusia la Vancouver, în 2010, acolo unde a bifat doar 3 medalii de aur, dintr-un total de 15. Mai mult de atît, exerciţiul de marketing propus de preşedintele Putin şi-a atins ţinta.

5. Ruşii au umor. După gafa de la ceremonia de start, acolo unde unul dintre inelele olimpice a refuzat să se deschidă, ruşii au ironizat evenimentul ieri seară. Galerie foto aici.

6. Canada e stăpîna hocheiului. Dominînd ambele competiţii, la masculin şi la feminin, Canada a confiscat hocheiul la Jocurile Olimpice de la Soci. Canadienii au cucerit cele mai rîvnite medalii de la Soci, cu ceva muncă la feminin. La masculin, pentru naţionala Frunzei de arţar a fost a noua medalie de aur cucerită în turneul de hochei masculin la Jocurile Olimpice de iarnă.

7. Antidoping serios, pentru prima oară. A fost cel mai mare program antidoping din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, iar rezultatele s-au văzut. La festivitatea de închidere, 6 sportivi au lipsit, traşi pe bară de CIO. Cu un total de 2631 de teste, cu 200 mai mult decît era plănuit, Olimpiada de la Soci a setat un nou standard.

8. Eroul Ole Einar Bjoerndalen. Cu 13 medalii în toată cariera, norvegianul în vîrstă de 40 de ani a devenit cel mai titrat sportiv din istoria Olimpiadelor de iarnă. A fost o afacere între norvegieni, Bjoerndalen depăşindu-l pe fondistul Bjoern Daehlie în fruntea clasamentului. În ultima sa cursă olimpică, în proba pe echipe de sîmbătă, norvegianul nu a bifat o medalie, dar nici nu mai avea nevoie.

9. Olanda are viteza în sînge. Începînd cu 1928, Olanda a cîştigat 108 de medalii la Olimpiada de iarnă, iar 104 dintre acestea au venit în ovalul pationatorilor de viteză! La Soci, Olanda s-a impus în 22 din 23 de întreceri, record pentru o singură naţiune la o competiţie olimpică!

10. Un caz încurcat la patinaj artistic. Rusoaica Adelina Sotnikova, una dintre cele mai graţioase prezenţe de la Soci, a cucerit joi seară titlul olimpic. Multe voci spun că arbitrii i-au furat aurul sud-coreencei Yuna Kim, marea favorită a probei. Disputa a dus la speculaţii, mai ales că Sotnikova a fost fotografiată în timp ce era îmbrăţişată de unul dintre arbitri imediat după ce a ieşit de pe gheaţă.

Una peste alta, care a fost momentul vostru favorit de la Soci?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.