Liga 2

"Urăsc trădarea, dar îi iubesc pe trădători!" » Ştiinţa are preşedinte "vertical"! Iancu a revenit în stil MM

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 24 februarie 2014

În urmă cu două zile, Marcel Iancu îşi anunţa demisia pe o reţea de socializare din funcţia de preşedinte al Universităţii Craiova.

Azi, acesta a revenit asupra deciziei: "Voi rămîne necondiţionat să susţin cauza Universităţii Craiova pînă la capăt, mai ales că fac parte din planul de reorganizare al clubului ce urmează să fie aprobat de justiţie.

Lîngă club cu sufletul va rămîne şi Nicolo Napoli pentru că aici este o parte din munca şi viaţa lui de antrenor, şi nu în ultimul rînd, aici la Craiova este şi publicul care-l iubeşte cel mai mult, decît oriunde", a spus Iancu conform GhidSportiv.ro.

Ce spusese Iancu în urmă cu două zile, cînd a anunţat că renunţă:
"Vine o vreme cînd trebuie să fii ataşat unei cauze drepte, să nu-ţi trădezi semenii şi cauza pentru care lupţi! Eu nu mă mai regăsesc în această cauză"

Ce spusese Mititelu imediat după demisia lui Iancu:
"Eu cred că în două zile se întoarce la club. Iancu în particular mi-a aprobat decizia de a-l da afară pe Napoli. Probabil vrea să arate solidaritate cu Napoli cîteva zile, însă eu, luni, îl aştept la serviciu"

"Ştiu că sînt prost, dar cînd mă uit în jur prind curaj!"
Marcel Iancu rămîne un personaj inedit în peisajul fotbalului nostru şi prin ale mesaje pe care le-a postat pe pagina personală de Facebook. "Ştiu că sînt prost, dar cînd mă uit în jur prind curaj!", a postat Iancu deunăzi. Deşi e implicat în proiectul lui Mititelu, el nu s-a sfiit să publice o imagine în care patronul oltean este numit distrugătorul fotbalului craiovean, împreună cu Olguţa Vasilescu.

Foto: Facebook Marcel Iancu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.