EURO 2016

Euro 2016 fără Germania?! » Nemţilor nu le convine turneul final cu 24 de echipe. Şi-l ameninţă pe Michel Platini

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şeful Bundesligii, Christian Seifert, i-a replicat dur preşedintelui UEFA, care i-a invitat pe nemulţumiţi să stea deoparte: ”Poate-i facem pe plac”


Marilor ligi ale Europei, Germania, Anglia, Spania, Franţa şi Italia, nu le-a surîs de la bun început ideea unui Euro 2016 cu 24 de echipe în loc de 16. Şi nici acum, după tragerea la sorţi a grupelor preliminare, nu încetează să critice "diluarea evidentă a competiţiei". Nemţii - dezvăluie tabloidul Bild - sînt chiar pe picior de război cu preşedintele UEFA, Michel Platini, şi mai nou îl ameninţă cu neparticiparea!

"E democraţie"
Apă la moară le-a dat chiar francezul: "Majoritatea federaţiilor au votat schimbarea. Aşa funcţionează democraţia! Cui nu-i place să nu se bage". Mesaj la care şeful Bundesligii, Christian Seifert, i-a replicat tăios: "S-ar putea să-i facem pe plac. Atunci să vedem ce valoare va mai avea Euro".

Banii sînt de vină
Ce nu spune Seifert e că totul pleacă, de fapt, de la bani. Prin introducerea "Săptămînii Fotbalistice", cu meciuri în preliminarii de joi pînă marţi, UEFA oferă televiziunilor mai multe posibilităţi de transmisie şi atrage astfel mai mulţi euro. Federaţiile naţionale profită, ligile nu.


"Mă îndoiesc că lumea se va îmbulzi să vadă un meci al nostru din preliminarii cu Gibraltar. Calitatea competiţiei şi interesul fanilor vor scădea"
Joachim Low, selecţioner Germania

2 e numărul echipelor din fiecare grupă preliminară care se vor califica la turneul final din Franţa. Acestora li se alătură cel mai bun loc 3


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.