Sporturi   •   Hochei   •   Hochei pe gheaţă

Nou scandal etnic la un meci de hochei: "Tot noi sîntem de vină?!"

Pal (în roşu) a reacţionat acid după mediatizarea cazului // Foto: Facebook

Articol de Răzvan Luţac   —  joi, 27 februarie 2014

Aşa a reacţionat unul dintre jucătorii Progymului implicaţi în incidentele de duminică: steliştii au intrat în patinoar cu steagul României, gazdele au aruncat "tricolorul" pe jos şi l-au călcat, fanii au fluierat şi au cîntat "Ria, Ria, Hungaria".

Site-urile sportive au luat foc marţi seară, după ce pe YouTube au apărut imagini de la ultimul conflict etnic într-un meci de hochei din cadrul campionatului naţional. Duminică, la Gheorgheni, după ce oaspeţii stelişti au adus pe gheaţă un steag al României, fanii şi sportivii gazdelor au reacţionat.

Suporterii au fluierat zgomotos şi au cîntat "Ria, ria, Hungaria", în timp ce hocheiştii de la Progym, învinşi pe gheaţă, 3-4, i-au îmbrîncit pe adversari. "Tricolorul" a căzut pe jos şi a fost călcat de un jucător, iar bucureştenii au scos "tricolorul" într-un cor de fluierături.

"Nu există reglementări"

Incidentele au fost consemnate în foile observatorilor şi ale arbitrilor, însă FRHG a declarat că "nu se poate face nimic, nu există reglementări în acest moment!".


Ieri, unul dintre jucătorii care au reacţionat la vederea "tricolorului", Pal Zsombor, a comentat pe contul de Facebook: "Totul a ajuns la TV şi tot noi sîntem de vină. Orice faci - sau nu faci - tot secuiul e de vină!".

În prealabil, acesta a postat clipul alături de comentariul "Ria, Ria, Hungaria". De partea cealaltă, oficialii şi jucătorii Stelei nu au putut fi contactaţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.