Nationala

Surpriză la România - Argentina » Un tînăr dinamovist a fost convocat de Victor Piţurcă

foto: Ştefan Constantin

Articol de Viorel Tudorache  —  Sunday, 02 March 2014

Dinamo a impresionat aseară în derby-ul cu Steaua şi a fost aproape de o victorie importantă în faţa marilor rivali.

Chiar dacă Steaua a egalat pe final, Reghecampf, Stoica şi ceilalţi oameni de fotbal din România au lăudat prestaţia dinamoviştilor din Derby de România.

Se pare şi că Victor Piţurcă a fost impresionat şi a făcut o convocare surpriză pentru amicalul cu Argentina de miercuri seară, în direct pe Protv şi liveTEXT pe GSP.RO de la 21:00.

Bogdan Stelea, selecţionerul echipei naţionale de tineret, a explicat că nu l-a convocat pe Steliano Filip tocmai pentru că Victor Piţurcă a dorit să-l aducă pentru marele meci de miercuri. Pe lîngă Filip, selecţionerul i-a mai convocat pe Dragoş Grigore şi pe Laurenţiu Rus de la Dinamo.

"Piţi caută 10 jucători noi la echipa naţională, iar Filip este unul dintre ei. Mai sînt şi alţii care vor face pasul către echipa mare", a explicat Stelea.

De asemenea, din Liga 1 vor mai fi convocaţi cu siguranţă Alexandru Măţel şi Paul Papp. Lotul va fi definitivat după Pandurii - Ceahlăul din această seară. Iniţial, FRF a anunţat că lotul va fi anunţat după Steaua - Dinamo, dar probabil nu l-au mulţumit anumiţi jucători şi a mai amînat.

Bogdan Stelea nu i-a convocat pe Iancu şi pe Stanciu
Selecţionerul de la tineret nu i-a chemat nici acum pe steliştii Gabi Iancu şi Nicuşor Stanciu: "Iancu nu joacă la Steaua, îmi asum decizia pentru acele acte de indisciplină. Stanciu, chiar dacă joacă, nu are atitudine cînd vine la tineret. Prefer să chem jucători din liga a doua". Stan Alexandru şi Claudiu Bumba de la Tg. Mureş şi Mădălin Martin au fost convocaţi, la fel ca cei doi puşti de la AS Roma Primavera, Bălaşa şi Boldor. Au mai fost chemaţi Laurenţiu Brănescu, în rest jucători de la Săgeaţa, Viitorul, Corona sau Astra.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.