Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - DINAMO 1-1

Replică ironică a lui Cristi Bobar după ce Laurenţiu Reghecampf l-a înjurat

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 02 martie 2014

La finalul derby-ului de sîmbătă, Steaua - Dinamo 1-1, jucătorii, antrenorii şi directorul sportiv al roş-albilor, Cristi Bobar, au mers să salute galeria "cîinilor".

La un moment dat, tehnicianul roş-albaştrilor, Laurenţiu Reghecampf, s-a intersectat cu oficialul din Ştefan cel Mare, iar martorii oculari spun că antrenorul i-a adresat cuvinte injurioase.

Bobar doar s-a întors şi l-a privit ironic pe Reghe, evitînd să facă vreun comentariu, pentru ca situaţia să nu degenereze.

Mai mulţi oameni au încercat să-l tempereze pe dinamovist: "O fi şi el nervos, după meci, fă-te că nu auzi!".


Bobar a evitat şi să fie zeflemitor în zona vestiarelor, din aceleaşi motive, iar astăzi a explicat pentru GSP.RO: "Nu ştiu exact ce-a spus Reghe, poate că era supărat, am zis că e mai bine să nu reacţionez pentru că dădeam în altea alea.

Mă bucur de remiză, felicit echipa care a fost admirabilă şi să sperăm că data viitoare vom fi învingători, aşa cum am fi meritat şi sîmbătă.

Uite că am scăpat şi din infernul din Ghencea, cum spuneau gazdele noastre!".



În ultimele săptămîni, au existat multe contre verbale între Bobar şi oficialii Stelei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.