Liga 1

Ionuţ Negoiţă îl urechează pe Dorin Rotariu: "E neplăcut ce a făcut, trebuie să se revanşeze pe teren"

Articol de Alexandru Răducanu  —  vineri, 07 martie 2014

UPDATE 16:30 Ionuţ Negoiţă nu a fost deloc încîntat de alegerea lui Dorin Rotariu. Patronul dinamovist a reacţionat pentru GSP.RO: "Pînă în momentul de faţă, cînd am citit în presă, n-am ştiut nimic de acest subiect. Deşi clubul nu poate opri un jucător să semneze cu orice reprezentant doreşte, am spus şi repet că nu recomand cuiva de la Dinamo să semneze cu apropiaţii antrenorului echipei rivale a lui Dinamo. Dovadă că nu am luat niciun jucător sau apropiat reprezentat de ei.

M-a surprins în mod neplăcut acest incident, fiindcă îl pot numi incident. Recomand jucătorilor să fie mai atenţi în ceea ce fac, fiindcă pot pica prost faţă de suporteri. Dorin Rotariu a făcut o greşeală, s-a pripit, nu vom ajunge la situaţii de pedeapsă, să rupă contractul sau altceva. Este decizia lui, dar depinde de el, de modul în care se va pregăti sau va juca, pentru a fi în primul 11 al lui Dinamo".

UPDATE 16:00
Dorin Rotariu a explicat decizia de a rupe contractul de reprezentare cu fraţii Becali.

“Am ales aşa pentru că vreau linişte şi profesionalism. Cred că un fotbalist, mai ales la vîrsta mea, trebuie să se concentreze numai la cariera lui. De acum înainte îmi voi vedea liniştit de fotbal şi de ce am de făcut la Dinamo“, a spus mijlocaşul lui Dinamo pentru Fanatik.

---------

Condamnarea fraţilor Becali la închisoare cu executare începe să se simtă în afacerile pe care aceştia le au în fotbalul românesc. Unul dintre cei mai promiţători jucători aflaţi sub contract cu fraţii Becali a ales să treacă la concurenţă.

Dorin Rotariu, atacantul în vîrstă de 18 ani al lui Dinamo, a rupt contractul cu fraţii Becali. El a ales să semneze chiar cu rivalii acestora, soţia lui Laurenţiu Reghecampf şi avocatul Dan Idita. Idita a înregistrat azi la LPF noul contract.

Jucătorul i-a notificat pe fraţi cu privire la încetarea raporturilor contractuale, dată fiind imposibilitatea acestora de a-l mai reprezenta.

Dorin Rotariu are jucate 18 meciuri în tricoul de Liga 1 al roş-albilor, pentru care a marcat de 5 ori. Nepotul fostului jucător al Stelei, Iosif Rotariu, este văzut de specialişti drept unul dintre cei mai promiţători jucători din Liga 1.

Fraţii Becali au fost condamnaţi în Dosarul Transferurilor. Ioan Becali a primit o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni, în timp ce Victor Becali are 4 ani şi 8 luni de executat, cei doi aflîndu-se în acest moment într-un penitenciar din Constanţa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.