Anchetele Gazetei

Pro şi contra graţierii lui Popescu » Precedentul există! Gică Popescu îşi leagă speranţele de un gest al lui Băsescu de acum 7 ani

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În 2007, Traian Băsescu a acceptat cererea de a-l graţia pe Ion Draica, fost campion olimpic la lupte greco-romane, la JO de la Los Angeles 1984, care fusese condamnat la 3 ani de închisoare.

Apărătorii lui Gică Popescu şi cei care iniţiază petiţia prin care solicită graţierea fostului internaţional, condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, au un motiv în plus să spere că cererea lor va avea răspuns favorabil din partea lui Traian Băsescu.

În toamna lui 2007, actualul preşedinte a mai avut pe masă o solicitare de a graţia un fost mare sportiv. E vorba despre Ion Draica, supercampionul român, care a cîştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984, la lupte greco-romane.

Băsescu a semnat decretul de graţiere, deşi Draica avea de ispăşit o condamnare pe care o primise pentru o acuzaţie de înşelăciune. Draica a fost condamnat în 2005, iar potrivit rechizitoriului a fost acuzat că şi-a falimentat cu bună ştiinţă o firmă pentru a nu mai plăti datoriile pe care le avea.

În anul 2000, datoriile către AVAB ale firmei lui Ion Draica se ridicau la 364 de miliarde de lei vechi, adică aproximativ 8 milioane de euro.

Asemănări între cazurile Draica - Gică Popescu
1. Ambii foşti mari sportivi
2. Cam de aceeaşi vîrstă în momentul solicitării graţierii: Draica, 49 de ani în 2007, Popescu, 46 de ani azi
3. Au primit condamnări aproape identice: Draica 3 ani, Popescu 3 ani, o lună şi 10 zile
4. Au fost găsiţi vinovaţi cam pentru acelaşi gen de infracţiuni: Draica, pentru înşelăciune, Popescu, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani
5. Ambii au primit distincţii: Draica a fost desemnat maestru emerit al sportului românesc, iar Popescu a primit "Meritul Sportiv"
6. Cererile lor de graţiere au acelaşi destinatar: Traian Băsescu
7. Draica a fost graţiat pînă să înceapă executarea condamnării, pe care a reuşit să o tot amîne, în timp ce Gică Popescu solicită graţierea la doar cîteva zile după ce a intrat în închisoare

O diferenţă majoră între cazurile Draica - Gică Popescu
1. În cererea de eliberare care a ajuns la Băsescu, motivul principal pentru care Draica solicita graţierea era starea precară de sănătate, prezentînd documente medicale care arătau că avea probleme mari la inimă. Din cauza acestor afecţiuni a şi reuşit să-şi amîne, prin cereri succesive, executarea condamnării, inclusiv avizul medicilor fiind că "nu poate rezista regimului de detenţie". Inclusiv în perioada în care era sportiv activ, el a jucat pe semnătură din cauza afecţiunilor cardiace.

"Toţi politicienii care au început discuţiile despre graţierea lui Gică Popescu îi fac un mare deserviciu. Aceste solicitări trebuie făcute de cei din familie, în linişte. Toată gălăgia din ultimele zile nu-l ajută, dimpotrivă" (Ion Draica, graţiat de Băsescu în 2007)

"Nu m-am întîlnit deloc cu domnul Băsescu, dar acum am ocazia să-i mulţumesc public pentru că mi-a făcut un mare bine, mie şi familiei mele, cînd m-a graţiat în 2007" (Ion Draica)

CV-ul lui Ion Draica
- medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984
- campion mondial în 1978
- de trei ori campion european: 1977, 1978, 1979
- de două ori vicecampion mondial: 1977,1982
- o dată vicecampion european: 1983

Pro Popescu
- "Sînt şocat! Cum să-l bagi pe Gică Popescu la puşcărie? Cît despre graţiere, spuneţi voi, că ştiţi mai bine, cum ar trebui să se procedeze. Credeţi că merită puţin respect Gică Popescu? Măcar puţin respect? Eu zic că da" (Gică Hagi, pentru Libertatea)
- "Mi-aş dori foarte mult să fie graţiat. I-aş sugera domnului preşedinte Traian Băsescu să se gîndească la ce a reprezentat şi reprezintă Gică Popescu pentru fotbalul european şi mondial" (Ioan Ovidiu Sabău, pentru avocatura.com)

Anti Popescu
- "Nu am avut niciun şoc, legea trebuie să primeze şi legea a decis ca Gică Popescu să intre la închisoare. Există o vorbă, cum îţi aşterni aşa dormi" (Viorel Moldovan)
- "Nu voi semna acea petiţie. O decizie a justiţiei e un act care ajută la bunul mers al societăţii. Cu toată supărarea colegilor de generaţie ai domnului Gheorghe Popescu, nu o voi semna" (Răzvan Burleanu, preşedinte FRF)

SONDAJ WWW.GSP.RO
Ar trebui graţiat Gică Popescu
Da: 29%
Nu: 71%
Voturi: 14.000

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.