HCM Constanţa a cîştigat Cupa României, învingînd în finală Ştiinţa Bacău, 45-44.
Meciul a fost unul extrem de tensionat. După timpul regulamentar, scorul era egal, aşa că s-a trecut la prelungiri.
Nici acestea nu au stabilit cîştigătoarea, terminîndu-se 36 la 36. Astfel, s-a trecut la lovituri de la 7 metri, constănţenii impunîndu-se cu 45-44!
"A fost un meci al orgoliilor, cel mai lung meci şi mai frumos din cariera mea! Cam aşa ar trebui să se joace handbalul în România! Aşa vom reuşi să progresăm. Mă bucur că am cîştigat, între Constanţa şi Bacău e rivalitate ca între Steaua şi Dinamo", a declarat Marius Stavrositu după meci, la Digi.
Ce s-a întîmplat în semifinale
HCM Constanţa-HC Vaslui 34-26
Ştiinţa Bacău-CSM Bucureşti 31-21
A fost a cincea finală consecutivă în Cupa României. A pierdut o singură dată, în 2010, învinsă de UCM Reşiţa. La ultimele trei ediţii însă, echipa de pe Litoral s-a impus de fiecare dată. Ieri, în semifinala disputată la Ploieşti, HCM a întîlnit reveleţia competiţiei, echipa HC Vaslui, aflată în liga a doua, cea care a trecut de CS Caraş Severin şi Minaur Baia Mare!
Şi moldovenii au pus probleme chiar şi campioanei în prima repriză! Au condus 25 de minute, dar au cedat pe final, cînd au avut trei jucători eliminaţi. În partea a doua, Constanţa nu a mai stat la discuţii cu echipa pregătită de Leonard Bibirig, care are însă în componenţă mulţi jucători cu numeroase meciuri în prima ligă, precum Sandu Iacob, Bogdan Pralea, Mădălin Ţuţu sau Călin Hagiu.
Bacăul a sperat, dar degeaba
Ştiinţa Bacău a trecut şi ea lejer de CSM Bucureşti. Echipa pregătită de selecţionerul Eliodor Voica a început tare, s-a desprins repede la 5, 7 şi chiar 10 goluri în prima parte, iar codaşa din Liga Naţională s-a sufocat.
Moldovenii voiau să oprească supremaţia Constanţei, care i-a învins în ultimul timp în campionat, în Cupa şi Supercupa României. "Bacăul nu a cîştigat niciodată în faţa noastră într-un meci decisiv. Vor veni să dea totul, dar şi noi sîntem gata de o finală aprigă", declara constănţeanul George Buricea înainte de meci.
{{text}}