Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

Primele reacţii ale lui Răzvan Lucescu după ce a fost prezentat la Petrolul: "Mutu va rămîne căpitan!"

Mutu, 35 de ani, a semnat în ianuarie un contract valabil tot pînă în vara lui 2015, exact ca Răzvan acum

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 12 martie 2014

Răzvan a dezvăluit motivele ce l-au determinat să accepte oferta prahovenilor şi i-a dat un cec în alb "Briliantului", cu care se certase dur cît timp a fost selecţioner.

Răzvan Lucescu va începe de astăzi, de la ora 11:00, munca propriu-zisă la Petrolul, cu primul antrenament, cînd se va revedea cu Mutu şi cu Zicu, urmînd să facă rapid cunoştinţă şi cu restul echipei.

Tehnicianul a semnat un acord valabil pe un an şi trei luni, iar după numai 20 de minute de la oficializarea relaţiei cu "lupii" a stat de vorbă aproape o oră cu jurnaliştii.

Lucescu jr. a luat presiunea de pe umerii jucătorilor, "campionatul, acum, e imposibil de cîştigat, vrem neapărat Cupa", dar i-a motivat dinainte de a face cunoştinţă, "vreau să jucăm 15 finale în acest final de sezon". A pus la socoteală cele 12 partide de campionat, plus "dubla" din semifinalele Cupei şi finala, transmiţînd, astfel, că vrea să ajungă la acest nivel.


A anunţat, ferm: "N-am venit să plec imediat. Să vedem ce va fi pînă la vară, cînd vom trage linie. Doar dacă va veni o ofertă din Spania, din Italia, din Franţa, dintr-un campionat puternic, aş putea lua în considerare să plec de aici".

- Convins de "Guriţă". "Sincer, nu aveam de gînd să revin în fotbal pînă la vară. N-am avut alte contacte în România. Dar am zis: «OK, hai să ajut!». Duminică, m-a sunat Contra, mi-a spus că are ofertă de la Getafe, vrea să plece şi e într-o situaţie delicată. S-a gîndit să-mi propună mie. Am zis că-i în regulă, dar să vorbim după meciul cu Ceahlăul, m-a propus conducerii şi asta a fost. Am trăit o stare emoţională, de entuziasm, am resimţit dorinţa de a ajuta".

- "Decarul" rămîne lider. "În decizia mea de a veni la Petrolul a contat şi prezenţa lui Mutu. E un fotbalist carismatic, de forţă. Chiar dacă am mai avut şi probleme, nu uitaţi că în ultimele trei meciuri ale mele ca selecţioner, Adrian a fost titular şi determinant. Ştiu că vrea să-şi încheie frumos cariera. Va rămîne căpitan, indiscutabil. Îl recomandă nu doar valoarea, experienţa, ci şi personalitatea. Nu are rost să mai vorbim de episodul din Serbia, de la «naţională». El şi la Petrolul s-a sacrificat în interesul echipei, eu nu-l văd vîrf, ci între linii, în spatele atacantului"

- Zicu, răsfăţatul. "Ianis este un fotbalist de un talent deosebit, un jucător sensibil, e acelaşi ca acum 7 ani, cînd am lucrat împreună. Poate cu mai multă experienţă. Este un răsfăţat, el trebuie să simtă încrederea celorlalţi"


- "Un titlu aici cît 10 ale Stelei". "Fiecare meci va fi tratat ca o finală. Mai avem 15 astfel de partide. Campionatul este aproape imposibil de cîştigat! Steaua trebuie să mai piardă nu ştiu cîte partide, iar Petrolul să fie perfectă. Steaua are experienţa unui club cu multe meciuri în cupele europene. Oricum, un campionat cîştigat cu Petrolul valorează cît 10 ale Stelei! De titlu doar pe cei din Ghencea să-i întrebaţi, pe mine doar de meciul următor, cu Astra"

- Laude pentru Contra. "Munca depusă de el aici a fost excepţională. Chiar şi remiza de la Piatra-Neamţ trebuie apreciată, în condiţiile unui om în minus vreme de 60 de minute. Ceea ce s-a realizat la Petrolul în ultimii doi ani este fanstastic"

- Nu schimbă sistemul de joc. "N-am urmărit Petrolul pînă acum zece zile, cînd am revenit în ţară. O să aplic două-trei idei ale mele în prima confruntare cu Astra, în rest voi merge pe strategia cunoscută de echipă"

- Diplomat în "Dosarul Transferurilor". "Regret ce s-a întîmplat, sînt alături de familiile celor implicaţi. Situaţie dramatică, dar nu-mi pot da cu părerea. E ca şi cum un procuror ar zice că trebuie să joace X sau Y la fotbal. Nu pot să-mi exprim o opinie nici în privinţa lui Gică Popescu"

- N-a vorbit cu Il Luce. "Nu, nu am discutat cu tata deloc despre revenirea mea în fotbalul românesc. Nu cred că era cazul. Tata e bine în Ucraina, n-a avut nici un moment intenţia să se întoarcă în Liga 1 sau să plece de acolo"

- Aplauze pentru fani. "Am auzit şi citit despre galeria Petrolului. Suporterii vor fi un factor determinant, vor putea simplifica lucrurile în multe momente ale meciului. Iubesc atmosfera unui public înfocat, tînăr, cu mult entuziasm"

Ce spune despre Dinu "Vamă" şi despre Isăilă

Răzvan va debuta pe banca Petrolului împotriva Astra. Acolo unde numărul 1 executiv este Dinu Gheorghe, iar antrenor e Daniel Isăilă, foşti colaboratori ai lui Răzvan. Într-un interviu oferit pentru Gazetă, Isăilă chiar spunea că Lucescu junior este mentorul său.

"Dinu, îmi permit să-i spun aşa unui prieten, nu ştiu cît a suferit că am venit la Petrolul, dar el şi Isă au obţinut rezultate frumoase la Astra. Nu va fi o dispută între noi, ci se vor confrunta două formaţii bune", a comentat Lucescu jr.

Va locui în Bucureşti

Răzvan Lucescu, ca şi Mutu, va locui în Capitală pe durata mandatului la Petrolul: "Fac 30 de minute de acasă pînă la Ploieşti. E mai bine decît în trecut. De acasă pînă la FRF făceam 50 de minute, iar de la mine la Pro Rapid 25 de minute".

1 minut şi 20 de secunde a dezvăluit Răzvan că au durat negocierile cu patronul Dan Capră, privind salariul său la Petrolul

"Pe Răzvan Burleanu nu-l cunosc, nici nu auzisem de el pînă acum vreo lună şi jumătate. Este tînăr, entuziast, îi doresc succes la Federaţie!" (Răzvan Lucescu, antrenor Petrolul)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.