Nationala

Din 15 martie, Andrei Vochin va fi consilierul lui Răzvan Burleanu, noul preşedinte al FRF

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 12 martie 2014

"După 23 de ani de gazetărie sportivă am acceptat propunerea lui Răzvan Burleanu şi merg la FRF ca să încerc să ajut fotbalul. Mă voi strădui să dezvolt sportul pe care îl iubim cu toţii, astfel încît presa să relateze mai multe lucruri bune decît pînă acum", explică Andrei Vochin mişcarea-surpriză anunţată azi pe piaţa media.

Andrei Vochin, 45 de ani, s-a alăturat echipei conduse de Ovidiu Ioaniţoaia în 1991, anul fondării ziarului Sportul românesc. Răzvan Burleanu l-a dorit foarte mult pe jurnalist în echipa sa, "pentru echilibrul, prestanţa şi imaginea excelentă pe care o are în lumea sportului", aşa cum a mărturisit apropiaţilor şeful FRF.

Andrei Vochin îl va consilia pe Burleanu în aria de comunicare şi pe probleme tehnice începînd din 15 martie. Fostul redactor şef adjunct al Gazetei va continua să apară ca invitat permanent la DigiSport TV şi va scrie articole-eveniment în ziarul de care şi-a legat cariera.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.