Liga 2

Inima vişinie n-a fost de ajuns » Cu Daniel Niculae pe teren, Rapid a obţinut doar un egal, 0-0 la Clinceni

Articol de George Stanciu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Nico a îmbrăcat iar tricoul alb-vişiniu, după 8 ani de zile, dar nu a putut să o ajute pe Rapid să cîştige la Clinceni


Idolul galeriei a revenit în Grant. La 31 de ani, Daniel Niculae s-a întors în Giuleşti, iar prima sa apariţie a fost la Clinceni. Derby-urile din Liga 1, meciurile în care Nico strălucea altădată, au părut la ani-lumină distanţă. Pe un stadion de "judeţeană", mic, înghesuit şi sufocat de cei 2.000 de fani vişinii care au asistat la meci, dar cu un gazon perfect, Niculae s-a zbătut mult, a avut cele mai bune şanse de gol, însă n-a putut marca.

Fostul internaţional a fost titular şi a început partida pe postul de extremă dreaptă, iar la pauză a trecut vîrf. A avut două şuturi pe poartă, ambele blocate de portarul advers. Nico nu s-a temut să intre în clinciuri, şi-a încurajat colegii mai tineri şi a cedat nervos în momentul în care Doman şi Coman au şutat spre poartă, deşi el se afla într-o poziţie mult mai bună.

Giuleştenii au controlat tactic întîlnirea, dar ilfovenii puteau cîştiga, dacă Drăghia nu avea un reflex uimitor în faţa lui Roşu şi dacă torpila lui Karamian de la aproape 40 de metri n-ar fi lovit transversala. Pentru Niculae şi Rapid urmează sîmbătă un derby, în Giuleşti, dar nu cu rivalele istorice, ci cu CSMS Iaşi.


FC Clinceni - Rapid 0-0
FC Clinceni: Bolboaşă - St. Stancu, A. Niţu, B. Straton, Art. Karamian - B. Pătraşcu - Mbella (Venter, 63), Puşcaş, Olariu, Arm. Karamian (Tătar, 89) - Bălţoi (I. Roşu, 58). Antrenor: Valentin Bădoi
Rapid: Drăghia - Al. Coman, Al. Iacob, D. Lung, I. Voicu - D. Săndulescu (Doman, 72), E. Dică - D. Niculae, Pancu, Martin - Ciolacu (Fl. Călin, 60). Antrenor: Viorel Moldovan


"Nu a jucat rău avînd în vedere că nu a mai evoluat de mult. Sînt sigur că o să ne ajute mult pentru a promova"
Viorel Moldovan, antrenor Rapid

Ameninţat de ultraşi
Rapidiştii au fost susţinuţi la Clinceni de aproape 2.000 de suporteri. La finalul întîlnirii, după ce şi-a aplaudat favoriţii, galeria vişinie şi-a îndreptat atenţia spre acţionarul Nicolae Cristescu, care discuta în tribună cu Nicolae Manea. Fanii l-au înjurat şi au încercat să ajungă la el, dar au fost blocaţi de jandarmi. Ultraşii i-au cerut să vîndă cît mai repede şi să plece din Grant. Celălalt acţionar, Adrian Zamfir, n-a fost prezent. În drum spre Bucureşti, galeria alb-vişinie s-a oprit la Penitenciarul Rahova şi a scandat minute bune împotriva lui Copos şi MM Stoica.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.