Fotbal   •   Liga 1   •   DOSARUL TRANSFERURILOR

Un avocat povesteşte cum a reacţionat George Copos într-o afacere care a dus la Dosarul Transferurilor: "Nu vă puneţi cu mine!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 13 martie 2014

Avocatul Marcel Lăzăreanu, care a reprezentat CFR Cluj în litigiul cu Rapid pe tema transferului fundaşului Cristi Dulca la Pohang Steelers, şi-a amintit un episod cu George Copos.



Lăzăreanu, fost fotbalist, rememorează momentul în care a constatat nereguli la afacerea pe care Copos a făcut-o cu echipa din Coreea.



"În 2000, ca reprezentant al lui CFR Cluj, club care trebuia să primească în urma transferului lui Dulca 35% din sumă, i-am contactat pe cei de la Pohang, ca să aflu exact cît avem de încasat. Cum jucasem în Coreea, mă cunoşteam cu preşedintele lor. Aşa am aflat că una plătiseră coreenii, alta declaraseră cei de la Rapid la FRF. Am primit toate hîrtiile din Asia şi le-am făcut publice", a spus Lăzăreanu pentru Libertatea.



Avocatul povesteşte cum a fost ameninţat de Copos:



"M-am dus cu preşedintele de la CFR Cluj, Mircea Bălaj, în biroul lui. Un arogant. Se făcea că nu ştie despre “problemă”. “Ce doriţi?”, ne-a întrebat. I-am spus că vrem toţi banii pe Dulca, nu doar cei 42.000 $ pe care-i plătise deja CFR-ului. N-a vrut. Cînd a văzut că dăm să plecăm, i-a strigat unui angajat: “Mai dă-le tot pe atît şi să nu-i mai văd pe aici!”.

I-am zis că vrem toţi banii, adică încă 168.000 $. Ne-a ameninţat să nu ne punem cu el. Peste cîteva zile, Mircea Bălaj a fost retrogradat de la funcţia de director economic, la regionala CFR Cluj, la cea de economist III. Nici scaun nu avea în birou!"

George Copos a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.