Campionate

Steaua l-a adus ca mare star, dar acum e liber de contract » Cariera lui Juan Toja a luat-o la vale

Articol de Vlad Nedelea  —  sâmbătă, 15 martie 2014

A venit la Steaua ca o mare speranţă, însă nu a rezistat fiind vîndut după doar doi ani în Grecia.

Prinsese 3 meciuri în naţionala Columbiei şi era idol în MLS. Cariera lui Juan Carlos Toja a luat-o însă în jos după plecarea de la Steaua.

Columbianul a ajuns la Aris Salonic în schimbul a 500.000 de euro. Steaua îi plătise lui Dallas 750.000 de dolari pentru a-l aduce. A prins un sezon bun, însă problemele financiare i-au determinat pe greci să-l cedeze.

Dorit la Atletico Madrid, ajuns la New England Revolution :)

La un moment dat, despre Toja se scria în presa din Grecia că este în atenţia lui Atletico Madrid, fiind urmărit cu interes la partidele din Europa League ale lui Aris, unde s-a descurcat excelent într-o "dublă" cu Manchester City.

Nu a fost însă aşa. Toja a fost cedat acolo de unde venise în Europa, adică în MLS, nu la Dallas, ci la New England Revolution.

Evoluţiile sale au fost sub aşteptări, aşa că a fost pus pe liber după un singur an. De mai bine de 3 luni columbianul nu îşi găseşte echipă, deşi are 28 de ani şi e cotat la 1,5 milioane de euro.

Piţi l-a alungat de la Steaua

Piţurcă l-a anunţat pe Gigi Becali că e posibil să-l vîndă pe Toja în Grecia. "Foarte bine, faci ce vrei, tu eşti şeful la echipă", i-a dat undă verde Becali în ciuda faptului că mijlocaşul columbian era unul dintre preferaţii patronului.

Cifrele lui Toja la Steaua au fost însă dezamăgitoare. În doi ani ca mijlocaş central ofensiv sau mijlocaş stînga, a marcat doar 4 goluri şi a oferit 5 pase de gol în nu mai puţin de 64 de partide în toate competiţiile.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.