Tenis

Punct. Şi de la capăt » Simona Halep s-a oprit vineri noapte în semifinale la Indian Wells

Simona Halep într-unul dintre momentele dificile ale meciului cu Agnieszka Radwanska // Foto: Reuters

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Învinsă cu 6-3, 6-4 de Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial, românca se va îndrepta acum spre Miami. Iar de luni va ocupa poziţia a 5-a în lume, un vîrf pentru tenisul feminin de la noi.

"Acest turneu a fost foarte, foarte mare pentru mine. Am jucat meciuri cu adevărat bune aici şi sînt fericită că am ajuns în semifinale". Da, Simona Halep s-a oprit în penultimul act de la Indian Wells. De data aceasta, n-a mai mers pînă la capăt, după o serie de 7 semifinale cîştigate.

"Nu sînt tristă pentru că am pierdut. Se întîmplă. Aşa e tenisul. Trebuie să înţeleg că nu pot cîştiga fiecare meci", a spus ea vineri, în seara caldă a deşertului, la capătul unui parcurs care i-a adus urcarea pe locul 5 mondial şi cea mai bună performanţă în turneele WTA Premier Mandatory.

A oprit-o Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial, cea pe care Simona o învingea acum trei săptămîni, la Doha, în aceeaşi fază. Rezultat care nu i-a garantat însă o recidivă. Aga a venit cu lecţia mult mai bine învăţată, reuşind să facă un meci fără fisuri tactice.

A servit consistent, iar în defensivă s-a transformat într-un zid din care orice minge se întorcea sec, enervant, exasperant. Nici Simona n-a venit nepregătită, dimpotrivă. A ieşit din zona ei de confort cu scurte, a încercat să vină mai mult la fileu, a lovit cît mai riscant.

Multe din punctele cîştigate de ea după construcţii sclipitoare au ridicat nivelul sonor pe Arena Centrală de la Indian Wells Tennis Garden.

Început prea moale
Însă Radwanska apucase să ia un start iute, conducînd cu 4-0 şi serviciul. Abia atunci s-a scuturat Halep un pic de erori şi de emoţii şi a început să intre în meci. A fost prea tîrziu pentru primul set, pe care poloneza l-a cîştigat cu 6-3.

În al doilea, românca a avut 3-1, după cîteva game-uri în care a strălucit. A purtat însă, în permanenţă, un dialog cu ea. S-a certat, s-a lovit cu sete peste coapsă cînd a greşit, şi-a atras atenţia că a făcut ce trebuie îndreptînd arătătorul mîinii stîngi spre cer.

În acest timp, Aga a rămas la fel. Calmă, hotărîtă, determinată. I-a mai lăsat Simonei un singur game pînă la sfîrşit. Românca a salvat două mingi de meci la 3-5, culegînd încă un rînd de glazură din simpatia publicului, dar a fost doar o amînare. S-a încheiat 6-3, 6-4.

"Ea a jucat foarte bine, a meritat să cîştige", a spus Halep la conferinţa de presă. "A pus orice minge în teren, iar eu a trebuit să alerg mult. Poate că am început meciul prea moale, nu am fost gata imediat să joc. Jocul ei e dificil de înfruntat pentru mine".

Staţia următoare, Miami
Ieri, Simona a mers la piscină şi la încă o sesiune de cumpărături. Apoi s-a îndreptat spre Miami, acolo unde, de marţi, va începe următorul turneu. Tot Premier Mandatory. Anul trecut, Halep a avansat acolo pînă-n turul al treilea. Acum, pretenţiile au crescut pentru că deasupra ei în clasament sînt doar Serena Williams, Na Li, Agnieszka Radwanska şi Victoria Azarenka.

4-1 este raportul dintre victorii şi înfrîngeri la jucătoare de Top 10 al Simonei Halep în acest an

13 semifinale a disputat românca în cariera ei de pînă acum, dintre care 10 cîştigate

225.000 de dolari şi 390 de puncte a primit Halep pentru semifinalele de la Indian Wells

"A fost un meci foarte dur. O felicit pe Simona pentru că a ajuns în Top 5. E drăguţ să avem un nume nou acolo, sus" (Agnieszka Radwanska)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.