Rugby

Complexul georgian » Din ultimele nouă confruntări, "tricolorii" au o singură victorie!

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

România nu mai poate învinge Georgia, care pare că a făcut pasul spre elită.

Calificată pentru a opta oară consecutiv la Cupa Mondială de anul viitor, din Anglia, România avea nevoie de o victorie în Georgia, în ultimul meci din actuala ediţie a Cupei Europene a Naţiunilor, pentru a avea o grupă mai uşoară la Mondiale.

"Tricolorii" nu mai cîştigaseră în Georgia de 11 ani, dar şi-au făcut speranţe. Evoluţia a fost însă una sub aşteptări, gazdele cîştigînd fără emoţii în condiţiile în care românii parcă au încercat să joace pentru a nu pierde la o diferenţă prea mare!

"Am făcut prea multe greşeli neforţate. Am jucat bine în apărare, dar în ofensivă nu prea am contat", a recunoscut galezul Lynn Howells, antrenorul României.

Acesta şi-ar fi dorit să cîştige duelul cu Milton Haig, neozeelandezul care pregăteşte Georgia, dar a pierdut net duelul tactic. "Cînd joci în faţa unoe echipe de calitate îţi dai seama de valoare. Mai avem multe de îmbunătăţit. Cred că dacă România joacă la potenţial maxim, poate învinge Georgia", a declarat Howells.

Ne-au luat-o înainte!
Dacă la începutul anilor 2000 România bătea sistematic Georgia, nu acelaşi lucru se poate spune în ultimul timp. Împărţind intervalul de la prima întîlnire şi pînă în prezent în două, se poate observa lesne acest lucru.

Între 1998, anul primei întîlniri, şi pînă în 2006, din cele 9 întîlniri directe, "tricolorii" au cîştigat 7 şi au pierdut doar două! Din 2007 şi pînă azi, polul de putere s-a schimbat radical spre Tbilisi. Au fost şapte victorii ale gruzinilor, doar una a României şi un meci încheiat la egalitate!

A opta oară la Cupa Mondială
România s-a calificat pentru a opta oară consecutiv la Cupa Mondială, fiind una dintre cele 11 echipe care au bifat toate ediţiile de pînă acum.

"Tricolorii" au pierdut teren însă, în ultimul timp, ultima ediţie, cea din 2011, fiind singura în care nu a reuşit să bifeze o victorie. Şi în 2015 parcursul "tricolorilor" se anunţă a fi extrem de greu, contra Franţei, Irlandei, Italiei şi Canadei.

Programul României la Cupa Mondială
23 septembrie Franţa-România
27 septembrie Irlanda-România
6 octombrie Canada-România
11 octombrie Italia-România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.