Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - ASTRA 1-1

Drepţi pentru Răzvan Lucescu » Fanii Petrolului au salutat venirea noului antrenor şi şi-au luat rămas bun de la Cosmin Contra

Lucescu jr. a semnat cu Petrolul pe un an și jumătate

Articol de Justin Gafiuc   —  luni, 17 martie 2014

Fanii i-au dedicat un banner de mulţumire fostului tehnician, Cosmin Contra, şi l-au primit călduros pe noul "principal", Răzvan Lucescu: tot stadionul în picioare, aplaudînd frenetic.

Cîteva minute înaintea primului fluier. Crainicul strigă echipele. Se ajunge la Petrolul, de la portari pînă la atacanţi, numele fiecăruia este rostit, iar publicul răspunde cu strigăte de încurajare.

Însă "lupii" din tribune aşteptau momentul serii, prezentarea lui Răzvan Lucescu. Toată suflarea de pe stadion s-a ridicat în picioare şi a aclamat la scenă deschisă debutul noului şef al "haitei".

Ultraşii nu l-au uitat pe Contra, plecat la Getafe, şi au ţinut să îi mulţumească lui "Guriţă" printr-un banner afişat de galeria ploieştenilor: "Contra, un nume de care ne vom aminti mereu. Ai rescris istoria. Ţi-ai făcut datoria. Cosmine, jos pălăria!".


Pentru Răzvan, debutul a fost calm, acesta stînd doar pe bancă în primele minute ale partidei. Însă tensiunea din teren l-a făcut să iasă imediat ca o fiară la marginea gazonului, fiind ţinut de arbitrul de rezervă, Florin Ungureanu, pentru a nu pătrunde în suprafaţa de joc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.