Liga 2

Nicolae Vasile: "Doar un rapidist poate înţelege ce simt. Joc alături de idolii copilăriei mele!"

Articol de Victor Vrînceanu  —  luni, 17 martie 2014

Fundaşul Rapidului, Nicolae Vasile, 18 ani, a povestit pentru gsp.ro ce înseamnă să joci alături de Pancu şi Daniel Niculae, de ce a lipsit de la două meciuri importante, cu Clinceni şi CSMS Iaşi şi explică printre altele relaţia pe care o are cu patronii din Giuleşti, Cristescu şi Zamfir.

- Niky, nu ai jucat la Clinceni şi nici cu CSMS Iaşi în Giuleşti...

- Da, am avut o entorsă mai serioasă la gleznă, dar din fericire de mîine reîncep pregătirea normală.

- Cum ai trăit înfrîngerea cu Iaşi?
- Am fost în tribune şi mi-a părut foarte rău, nu ştiu de ce nu am reuşit să ne facem jocul nostru obişnuit. Dacă echipa juca la pontenţialul său maxim, pe care îl ştiu eu, treceam lejer de Iaşi. Asta e, se întîmplă în viaţa oricărei echipe şi astfel de momente mai puţin bune. Important este că nu e nimic pierdut, mai sînt meciuri de jucat.

"Trăiesc cel mai frumos vis"

- Cum este să te antrenezi alături de jucători ca Pancu, Daniel Niculae sau Emil Dică, fotbalişti care au scris istorie pentru clubul din Giuleşti?
- Eu de mic copil sînt rapidist, am crescut în tribunele Giuleştiului pînă să ajung să joc aici. Doar un rapidist poate înţelege ce simt eu. Mă antrenez cot la cot şi joc alături de idolii copilăriei mele, este un vis devenit realitate. Cînd te loveşti de o astfel de situaţie nu te mai interesează nici banii, nici liga în care joci. Pur şi simplu rămîn uimit antrenament de antrenament cînd mă uit la ei cum se pregătesc.

- Cu Pancone probabil te-ai obişnuit deja, dar Niculae e achiziţie nouă... Cum l-ai perceput?
- Se vede clar că Nico a jucat foarte mult afară, are o mentalitate diferită şi nişte execuţii de te face să te opreşti din atrenament de uimire.

"Ce avocaţi? Ce cafele?"

- S-a vehiculat în ultima perioadă că nu mai ai încredere în patronii Cristescu şi Zamfirescu. E adevărat?
- Nu este nimic adevărat! Ştiu şi eu că au scris unele site-uri că aş fi zis eu ca mă duc cu avocaţii după mine şi cînd mă cheamă la o cafea. Eu sînt un copil de 18 ani care visează doar fotbal. Ce avocaţi? Ce cafele? Tot ce mă interesează pe mine e să promovez cu Rapid în prima ligă şi să joc cît mai bine atît în campionat cît şi la naţională.

- Ai vorbit cu cineva din conducere despre asta?
- Da, chiar azi am vorbit cu nea Cristescu, care nu înţelegea de unde am declarat eu asta, fără motiv, pentru că noi ne înţelegem foarte bine. I-am explicat că sînt nişte minciuni. Ce nu înţeleg este de ce ar putea să zică cineva aşa ceva despre mine? Cine vrea răul unui fotbalist tînăr de 18 ani? Repet, tot ce îmi doresc este să ajung un fotbalist de talia lui Pancone sau Daniel Niculae, în rest nu mă interesează alte lucruri.







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.