Liga 1

Avocatul Doru Giugula crede că MM Stoica nu poate să iasă din închisoare » "Zero şanse!"

Mihai Stoica f: Libertatea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 18 martie 2014

Mihai Stoica s-a prezentat ieri încătuşat la Tribunalul Bucureşti pentru a contesta pedeapsa de 3 ani şi 6 luni din Dosarul Transferurilor. La tribunal au fost prezenţi Alexandru Chipciu, team managerul Marius Ianuli, ofiţerul de presă al clubului, Cătălin Făinişi, dar şi fiica lui MM, Teodora.

Tribunalul Bucureşti a constatat că solicitarea formulată de Mihai Stoica este contestaţie în anulare şi a trimis-o Curţii de Apel Bucureşti, declinîndu-şi competenţa în această cauză. "Instanţa de rejudecare a condamnat în mod nelegal şi cu încălcarea flagrantă a principiului legii penale mai favorabile pe inculpatul Mihai Stoica în ciuda faptului că legea în vigoare prevedea limite de pedeapsă vădit inferioare", arată apărătorii în contestaţia în anulare depusă la Curtea de Apel Bucureşti.

Avocatul Doru Giugula a comentat cererea depusă de fostul manager general al clubului din Ghencea: "Contestaţia depusă de Mihai Stoica nu are nici o şansă. Este o reglementare prin care se poate judecata atît după vechiul cod, cît şi după cel nou. El a fost condamnat pentru că nu i s-au prescris toate faptele!  Nu cunosc cu exactitate cazul acesta, însă, din ce cunosc, a avut mai multe infracţiuni, iar unele s-au prescris, dar altele nu".

"Dacă un procuror susţine că un inculpat trebuie să scape fără pedeapsă, nu înseamnă automat că judecatorul trebuie să-l asculte şi să fie de acord"
Doru Giugulea, avocat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.