Stranieri

Veste bombă în cazul lui Cristi Chivu » Italienii anunţă: "Este dorit de o echipă din Premier League"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 19 martie 2014

Presa italiană scrie că fundaşul Cristian Chivu şi-ar putea continua cariera de fotbalist şi din vară dacă se vor rezolva problemele de la degetul piciorului drept. Nu în Italia, la Inter, ci în cel mai tare campionat din lume, Premier League.

Chivu ar putea semna un contract pentru sezonul viitor cu gruparea engleză Tottenham, la care joacă şi Vlad Chiricheş.

Veteranul lui Inter nu a jucat nici un meci în acest sezon, iar binecunoscuta problemă de la picior oferă multă incertitudine cu privire la starea lui fizică, a scris ilsussidiario.net.

"Dar această situaţie pare să nu îl sperie prea mult pe directorul sportiv al clubului Tottenham, Franco Baldini, care s-ar fi gîndit la fostul jucător al echipelor Roma şi Ajax pentru a întări defensiva înaintea sezonului 2014-2015. Oficialul clubului londonez îl cunoaşte foarte bine pe fostul component al naţionalei Românei şi ar fi gata să-i ofere un contract anual, cu o eventuală opţiune de prelungire pentru încă unul, în funcţie de numărul de prezenţe pe teren", continuă sursa citată.


Cristian Chivu s-a accidentat la un deget de la piciorul drept în august 2012, fiind operat de atunci de patru ori, ultima dată în Statele Unite ale Americii, în februarie. Chivu nu a mai jucat nici un meci din mai 2013.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.