International   •   Liga Campionilor   •   ”OPTIMI”-RETUR

Robin Good » Alarmă falsă! Van Persie nu s-a accidentat grav în meciul cu Olympiakos, 3-0

Olandezul Robin Van Persie (la pămînt, în duel cu Holebas) a zburat cu United către "sferturi" // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 21 martie 2014

Olandezul, care a reuşit prima lui ”triplă” în Ligă, are numai o accidentare minoră la genunchi şi va fi apt pentru derbyul de marţi cu Man. United.

S-au speriat degeaba şi fanii lui Man. United, şi suporterii "naţionalei" Olandei! După Strootman, operat deunăzi la genunchi, era prea mult ca Van Gaal să-l piardă şi pe Van Persie.

Robin a ieşit miercuri pe targă de pe Old Trafford, după ce o bătuse de unul singur pe Olympiakos (3-0), semnînd calificarea în "sferturi", dar accidentarea la coapsa stîngă nu e gravă. Contactul cu Manolas îl va ţine puţin pe tuşă.

"Robin a primit o lovitură în spatele genunchiului, nimic mai mult. Să dai trei goluri în Ligă e fantastic", i-a liniştit pe "diavoli" managerul David Moyes.


RvP va pierde deplasarea de la Londra pentru meciul cu West Ham de mîine, însă ar trebui să fie complet recuperat pînă marţi, cînd se joacă derbyul cu City.

"Ne-a furat puţoiul olandez!"

Grecii aruncă vina eliminării pe arbitrul Kujpers. Ziarul Gavras l-a acuzat dur pe "central" că a pus umărul la victoria lui United, titrînd mare pe copertă: "Puţoiul olandez ne-a furat!". Sursa citată scrie că penaltyul a fost uşor acordat, iar "directe" din care Van Persie a închis tabela a venit după o simulare.

6 hat-trick-uri a reuşit Van Persie în cariera sa la echipele de club, 3 pentru Arsenal şi celelalte pentru Man. United

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.