Sporturi   •   Auto   •   AUTO

FOTO Spaima şoferilor din România » "Justiţiarii" cu abţibilduri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 martie 2014

De cîte ori ai văzut că o maşină ocupa două locuri? De cîte ori ţi s-a întîmplat să-ţi găseşti ocupat locul de parcare din faţa blocului, chiar dacă e plătit? De cîte ori ai văzut maşini parcate în locuri nepermise?



Pentru asfel de clienţi în ultimele săptămîni au apărut "justiţiarii" în Bucureşti, iar apoi şi în celelalte oraşe din România. Ce se întîmplă mai exact? Cei care parchează neregulamentar pot găsi la plecare abţibilduri lipite pe oglinzile retrovizoare.



Autocolante de hîrtie care după ce că sînt infernal de curăţat au şi un mesaj neiertător cu pedeapsa: "Ai parcat ca un bou. Cu ocazia asta, vei afla cît de dificil e să scoţi un autocolant de hîrtie de pe oglindă. Spor la treabă!".



"E o iniţiativă interesantă. Poate aşa chiar se vor speria un pic şi şmecherii de Bucureşti" e părerea unuia dintre şoferii auto contactaţi de GSP.ro.

Iniţiativa a devenit deja extrem de populară pe internet, iar pagina de facebook cu acelaşi nume a strîns deja 38.000 de like-uri!

 

Reacţia poliţiei: "E distrugere ce fac ei!"

Jurnaliştii de la Observator de Constanţa au discutat cu purtătorul de cuvînt al IPJ Constanţa, Carmen Şerbănescu, iar aceasta a anunţat că "justiţiarii" parcărilor riscă să răspundă în faţa legii: "Vorbim în acest caz de o distrugere, deci dacă cineva depune o plîngere, se va face o anchetă, iar cei responsabili pot răspunde în faţa legii. Practic, proprietarul autoturismului poate acuza faptul că acestuia i-au fost aduse prejudicii sau chiar i-a fost distrusă oglinda şi vinovatul va trebui să plătească. Nu este încă cazul unei infracţiuni de tulburare de posesie"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.