Fă ce îţi place şi nu va trebui să mai munceşti nici o zi, spune un sfat de carieră. Din păcate pentru naţionala României, Radu Ştefan l-a urmat şi Burleanu s-a întors cu primul eşec asumat din mandatul la FRF.
Trenul de mare viteză care leagă Roma de restul oraşelor importante ale Italiei merge constant cu trei sute. Kilometri pe oră, nu pe întîrziere.
Nu ştim pe ce drum merge Radu Ştefan spre baza de antrenament, cîte pizzerii cu arome fatale întîlneşte pe drum, cîte florării cu vitrine decoltate în petale îi fură ochii sau cîte sute de scutere îi taie calea ca nişte stoluri de rîndunici dispersate de amurg.
Ştim însă pe ce drum vine la naţională şi pe care pleacă. Cum se amestecă printre meşterii de interioare, printre femeile ce lucrează la curăţenia străinilor, cum recunoaşte, după îmbulzeală, poarta de îmbarcare a unui zbor spre România şi se cum se ruşinează cînd, în faţa aeroportului, femeia cu batic colorat în cap întinde mîna.
Pînă de curînd, impunătorul Colosseum, o ruină acum, a arătat mai bine decît orice stadion din România. Vorbim de o arenă ridicată în ani cu două cifre şi care dacă ar fi avut bugetul Primăriei Bucureşti, probabil era acum considerată una din cele 7 minuni ale lumii. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, dar ruptura era deja făcută. Motive şi discuţii vor fi mereu, cît să scrijeleşti toată columna lui Traian.
Naţionala României nu e Brazilia. Nici măcar nu va fi în Brazilia. Dar nu e asta concluzia. E aceeaşi cu a celora care, dincolo de hotare, uită de limba maternă. De fapt, e rîndul lor să uite România după ce România i-a uitat pe ei. Nu e nici o noutate. Veni, vidi, vici. Ăsta a fost războiul lui Ştefan, altul decît al naţionalei. Aşa că, bine, măcar ne ţine pumnii strînşi. Pe asta nu o poate refuza niciodată căci s-ar minţi pe el. Arrivederci, Ştefan sau mai bine zis, Arrivederci, Romania!
{{text}}