Intrat la 2-1 pentru ai săi, românul n-a reuşit nimic notabil. Şi nici VfB, care, rămasă şi-n zece după eliminarea lui Niedermeier, a fost îngenuncheată de Reus
VfB Stuttgart nu are putere şi nici nervi pentru a evita retrogradarea prin propriile-i forţe. Ieri a început fantastic contra Borussiei Dortmund. A avut 2-0 în minutul 19, goluri Gentner şi Harnik, însă a sfîrşit în genunchi, ca de atîtea ori în acest sezon. Învinsă cu 3-2.
Click aici pentru VIDEO!
Cînd a intrat Alexandru Maxim, în minutul 59, şvabii erau încă în avantaj pe tabelă. Aveau 2-1, dar benzina era pe terminate. Iar după ce Niedermeier a fost eliminat pentru un fault în careu, în situaţie de ultim apărător, asupra lui Lewandowski, dezastrul n-a mai putut fi evitat.
Reus, care redusese din handicap, a egalat de la punctul cu var, 2-2, şi tot el i-a aplicat Stuttgartului lovitura decisivă: 2-3. Maxim? Sezonul trecut îi dădea gol Borussiei, ieri n-a mişcat, uluit şi el de întorsătura pe care au luat-o evenimentele după "roşul" încasat de Niedermeier.
45 la sută din dueluri a cîştigat ieri Maxim. Pase reuşite: 67 la sută (8 din 12)
{{text}}