Liga 1

Braşovenii acuză arbitrajul lui Ovidiu Haţegan: "Cum să ne salvăm de la retrogradare dacă cel mai bun arbitru al ţării face astfel de erori?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 31 martie 2014

Cei de la FC Braşov au contestat arbitrajul lui Ovidiu Haţegan din meciul cu Vaslui, 0-1, susţinînd că centralul nu a acordat două lovituri de la 11 metri pentru formaţia oaspete.

"Continuă greşelile grave împotriva noastră. În 2013 s-au cheltuit 2,7 milioane de euro cu arbitrii. Deaconu trebuie să facă ceva. Cum putem să ne apărăm şansele de a rămîne în prima ligă, dacă cel mai bun arbitru al ţării, care ne reprezintă la cel mai înalt nivel face astfel de greşeli? Ce să facem noi, Braşovul? Ce să le spun băieţilor?

Am plătit ca să am arbitri adiţionali. Cele doua erori grave s-au petrecut între arbitrul asistent, arbitrul adiţional şi Haţegan. E greşeala brigăzii, iar pe noi ne afectează. Nu ne putem lupta corect şi cinstit pentru a evita retrogradarea. Nu stiu ce să mai facem", a explicat preşedintele braşovenilor, Constantin Zotta, la Dolcesport.

"Se vrea retrogadarea Braşovului!"

"Am controlat jocul de la un capăt la altul, am avut două penalty-uri. Se vrea retrogradarea Braşovului! Eu sînt mulţumit de jocul Braşovului. Cînd ai nişte faze clare şi domnul arbitru nu vrea să ţi le dea, e rea intenţie.  Asemenea faze flagranate, cînd arbitrul e la cinci metri, plus cel din spatele porţii, plus tuşierul, ce să mai spui? Sînt supărat pe băieţi pentru că puteam să cîştigăm chiar şi împotriva arbitrului. Din păcate, cei mici sînt călcaţi în picioare şi cei mari sunt ajutaţi. 

Nu dorim decât să fim arbitraţi corect. Ce pot să le spun băieţilor la sfârşitul meciului? Au fost decizii total eronate ale domnului Haţegan. Unul dintre cei mai buni arbitri din ţară, cum poate să facă asemenea greşeli?", a completat antrenorul Cornel Ţălnar la acelaşi post TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.