Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - FC BOTOŞANI

Oficialii de la FC Botoşani sînt supăraţi: "Dacă aveam toţi jucătorii valizi, poate obţineam ceva"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 31 martie 2014

Antrenorul celor de la FC Botoşani, Leo Grozavu, e mulţumit de evoluţia echipei sale, chiar dacă Steaua s-a impus cu 4-0.

"Nu vorbesc despre arbitraj, nu am văzut fazele. E adevărat că, atunci cînd joci împotriva Stelei, un gol scade moralul jucătorilor. Atunci s-au blocat din punct de vedere fizic şi psihic. Sperăm ca la anul să fim mai puternici. Trebuie să învăţăm din fiecare partidă.

Am avut foarte multe momente în care am reuşit să facem ceea ce ne-am propus. Dar, după ce am rămas în 10, a fost imposibil să mai facem ceva.

Dar să nu uităm că noi nu au putut alinia cel mai bun "11". Dacă se întîmpla asta, probabil obţineam mai mult. Se vede că Steaua e la un alt nivel. Are jucători care fac diferenţa", a spus Leo Grozavu la DigiSport.


Şi preşedintele lui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, e convins că echipa sa ar fi putut scoate mai mult din acest meci dacă ar Leo Grozavu ar fi avut tot lotul valid. 



"Ce să mai spun, am început bine, curajos, agresiv, am făcut o primă repriză bună, dar am primit acel gol din ofsaid şi a fost greu ca jucătorii să mai fie montaţi.

Au fost mai multe greşeli de arbitraj. Probabil că dacă aveam tot lotul bun, obţineam ceva. Steaua are totuşi cel mai bun lot din campionat", a spus Cornel Şfaiţer la acelaşi post TV. 

















Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.