Liga 2

Rapid are pîrtie spre Liga 1, dar e măcinată de probleme interne » Viorel Moldovan îşi pregăteşte demisia: "Da, e adevărat"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 01 aprilie 2014

Rapid are cale liberă spre Liga 1.

Din Seria 1 a ligii secunde, doar 3 echipe şi-au depus licenţa pentru Liga 1, CSMS Iaşi, Rapid şi FC Clinceni. ACS Berceni şi Bacău, echipe care cel mai probabil vor intra şi ele în play-off-ul pentru promovare, nu şi-au depus licenţa şi nu vor avea dreptul să facă pasul spre prima scenă.

Practic, în afară de Iaşi, singura contracandidată la promovare a vişiniilor este FC Clinceni.

Probleme mari în Giuleşti
Rapidişti au emoţii mari însă în privinţa primirii licenţei pentru că trebuie să facă dovada faptului că jucătorii şi-au primit drepturile salariale pînă la 31 decembrie 2013. Potrivit Dolce Sport, situaţia este una dificilă pentru giuleşteni.

Unii dintre jucători nu şi-au primit salariul de 18 luni şi conducătorii încearcă să-i convingă să semneze cum că nu există această problemă. Dezamăgit că situaţia nu se îmbunătăţeşte, Viorel Moldovan ia în calcul să-şi dea demisia, pentru că, în aceste condiţii, rapidiştii au şanse mici să primească licenţa pentru Liga 1.

Acţionarul Adrian Zamfir a confirmat la Dolce intenţia antrenorului: "Este adevărat, Viorel Moldovan are nişte nemulţumiri, dar sper ca săptămîna asta să rezolvăm aspectele financiare şi să aducem linişte la echipa. Rapid va lua licenţa".

În play-off se iau în calcul doar rezultatele directe dintre cele 6 echipe care luptă pentru promovare.

Manchester City de România » Rapid se transformă spectaculos! 150 de milioane € investiţii, antrenor nou şi alt preşedinte

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.