Deşi juristul giurgiuvenilor a menţionat că, pînă la această dată, preşedintele Federaţiei va fi "vicele" Gino Iorgulescu, un avocat consultat de Gazetă clarifică situaţia: "Burleanu rămîne preşedinte, Asociaţia judeţeană a făcut doar cererea de intervenţie la Tribunalul Bucureşti".
Aşa cum Gazeta a anunţat în exclusivitate săptămîna trecută, AJF Giurgiu a contestat alegerile FRF la Tribunalul Bucureşti. Curtea a acordat deja un termen, 6 mai.
Imediat după publicarea deciziei, juristul asociaţiei judeţene, Adrian Raţiu, a produs rumoare printr-o declaraţie oferită Mediafax: "Pe scurt, nu s-a validat deocamdată noua conducere, chestiunea va fi analizată peste o lună. Din cîte ştiu eu, după statut, preşedinte, pînă pe 6 mai, este prim-vicepreşedintele FRF, domnul Gino Iorgulescu!".
"Burleanu e preşedinte"
Un jurist consultat de Gazetă a clarificat situaţia: "AJF-ul respectiv a contestat rezultatul alegerilor printr-o cerere de intervenţie. Cei de la Tribunal au luat la cunoştinţă acţiunea şi au dat un termen pentru 6 mai. Asta nu înseamnă că Răzvan Burleanu nu mai este preşedintele FRF. Nu se poate întîmpla fără judecarea cazului!".
Federaţia a negat şi ea cele spuse de Raţiu: "Instanţa a luat act că există o cerere de intervenţie, nu «o problemă», cum dezinformează reprezentantul legal al AJF Giurgiu".
Leşeanu: "Alegeri nestatutare"!
Vineri, preşedintele AJF Giurgiu, Viorel Leşeanu, a menţionat că "s-a încălcat Statutul FRF. Nu pot fi afiliate în activităţile FRF decît cluburile care au statut privat. De exemplu, CSŞ-urile nu aveau dreptul să participe la vot, pentru că au caracter public. Plus că în al doilea tur de scrutin au fost introduse în urnă 173 de buletine de vot şi la sfîrşit au ieşit 175"!
29 de zile au trecut de la alegerea lui Răzvan Burleanu la şefia Federaţiei
{{text}}