Liga 1

Gică Popescu, "atras" de Giovanni! » Curtea de Apel a remis motivarea în cazul Dosarului Transferurilor

Popescu (stînga) şi Giovanni Becali au fost implicaţi în două transferuri împreună: Sînmărtean şi Bratu

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Judecătoarele au menţionat că i-au acordat circumstanţe atenuante "Baciului" datorită "carierei de excepţie" şi fiindcă "a acoperit o parte din prejudiciu", însă au punctat şi că "a fost atras, în activitatea infracţională, de către inculpatul Becali Ioan".

La aproape o lună după ce opt grei din fotbal au fost trimişi în spatele gratiilor, Curtea de Apel Bucureşti a făcut publică şi motivarea din Dosarul Transferurilor.

Pe lîngă datele deja cunoscute, se regăsesc şi pasaje privindu-i pe fiecare dintre cei opt. Iată cîteva:
- referitor la fraţii Becali şi Borcea, "Becali Ioan a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar, împreună cu inculpatul Becali Victor, al acestei activităţi ilicite (...) Borcea Cristian a avut o contribuţie esenţială"

- despre Gică Popescu, "Curtea reţine cariera sportivă de excepţie a acestuia, faptul că a acoperit o parte din prejudiciu şi că a fost atras, în activitatea infracţională, de către inculpatul Becali Ioan".

"Lăsaţi-ne să parcurgem motivarea!"
Antena 3, prin jurnalista Adina Anghelescu, a atras atenţia asupra altui fapt. "Cei opt au fost judecaţi pe Vechiul Cod Penal şi condamnaţi pe Noul Cod! În loc să ia ca lege mai favorabilă legea veche, să constate prescripţia pe unele dintre infracţiuni, a mers pe legea în care nu intervenea prescripţia, ca să poată condamna", a afirmat ziarista.

Ieri, avocaţii condamnaţilor n-au putut fi contactaţi. A răspuns doar Ion Cazacu, apărătorul lui Jean Pădureanu: "Lăsaţi-ne să parcurgem toată motivarea, să putem trage concluzii profesioniste!".

171 de pagini conţine motivarea Curţii de Apel în cazul Dosarului Transferurilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.