Nationala

Anghel Iordănescu îi dă replica lui Gică Hagi: "Indiferent de necazuri, are o obligaţie" » În ce condiţii ar fi plecat de la FRF

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 03 aprilie 2014

Gică Hagi s-a supărat pe Anghel Iordănescu pentru că l-a invitat să facă parte din echipa lui Răzvan Burleanu, iar "Generalul" a explicat în această seară de ce a încercat să-l coopteze.

Iordănescu susţine că Hagi are o obligaţie să ajute fotbalul românesc chiar dacă Gică Popescu este la închisoare şi explică în ce condiţii ar fi plecat de la FRF:

"E adevărat că l-am invitat să vină la Federaţie, în nenumărate rînduri. Personal, cred în proiectul lui, se poate adapta la specificul fotbalului românesc. Pe Hagi îl cunosc foarte bine, iar Viitorul este printre cele mai bune proiecte pe care le-am citit. De asta am considerat că trebuie să insist să vină la Federaţie. Şi el, ca şi alţii, are în continuare obligaţia să ajute fotbalul românesc, indiferent de necazurile prin care trece.

Cu siguranţă as fi candidat eu la preşedinţia FRF dacă Popescu nu ar fi făcut-o. Nu am candidat pentru a nu fi în cursă cu Dumitrescu, Prodan, Hagi, Stelea şi Popescu.

Este adevărat că Hagi a făcut parte din echipa lui Popescu, şi eu l-am susţinut pe Popescu. Dacă ar fi candidat şi nu reuşea să cîştige alegerile, plecam şi eu. Am ramas la FRF nu pentru Burleanu, ci pentru că am convingerea ca pot să mai ajut fotbalul românesc", a spus Iordănescu la Dolce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.