Trupa lui Conte a forţat aseară doar în repriza a doua şi ceea ce n-au putut atacanţii a reuşit Bonucci, materializînd dominarea la un carambol pe final.
Cu o garnitură peticită, Lyon n-a evitat eşecul ieri, pe Gerland, 0-1 în turul "sferturilor" EL cu Juventus.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Monotonia primei părţi cenuşii a fost spartă doar în minutul 25, la dubla ocazie Malbranque-Briand, cu paradă Buffon la primul şut şi apoi lob imprecis peste bară. Replica rapidă a dat-o Tevez, dar "Apaşul" nu înscrie de 5 ani în Europa şi nu l-a putut bate unu-la-unu pe Lopes! Eclipsă de fotbal, 0-0 la pauză.
Trupa lui Garde s-a înarmat cu tupeu la reluare, dar degeaba. Briand a riscat autogolul la centrarea lui Pirlo, iar Osvaldo a fost blocat de Umtiti. Juve a dominat şi, după ce rezerva Vucinici a ratat incredibil, din 6 metri, Bonucci a dat verdictul la un ambuteiaj în careul mic al gazdelor.
Calificarea e aproape, la fel ca pentru Basel. Care, şi fără spectatori, a spulberat Valencia (3-0) şi visează la finala de la Torino!
ALTE REZULTATE DIN EUROPA LEAGUE:
FC Porto - FC Sevilla 1-0
(Mangala 31)
Basel - Valencia 3-0
(Delgado 34, 38, Stocker 90+1)
Alkmaar - Benfica 0-1
(Salvio 48)
Returul se va juca pe 10 aprilie.
{{text}}