Liga 1

Suporterii de la U Cluj au scandat împotriva arbitrilor: "Hoţilor, rămîneţi la Poarta Albă!"

Veselovsky nu l-a atins pe Guerra, însă arbitrul Popa a acordat penalty // Foto: Iulian Fotea (Telegraf Constanța)

Articol de Ionuţ Coman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

La finalul meciului de la Constanţa, 0-1 cu Săgeata, jucătorii Universităţii au răbufnit la adresa arbitrilor.

Elevii lui Mihai Teja n-au suportat că au pierdut partida cu Săgeata din cauza brigăzii conduse de Cătălin Popa, iar la sfîrşitul întîlnirii de luni seara au sărit pe arbitri. "Băăă, sînteţi o bătaie de joc! Aici să rămîneţi, la Poarta Albă, toţi! Filmaţi-i pe hoţii ăştia! Ăştia sînt cei mai mari hoţi! Şmecheri...", au strigat la unison "studenţii" în imaginile surprinse de DolceSport.

Fundaşul Raul Ciupe a fost cel mai dur: "O astfel de decizie poate ruina ce ai clădit într-un an întreg! Nu vreau să mă iau de arbitraj, dar nu se poate aşa ceva. În fiecare săptămînă, Universitatea ia amenzi, sîntem trimişi să jucăm în afara Clujului... Meciul ăsta trebuia să se termine 0-0. La fiecare contact al nostru era fault, primeam cartonaşe galbene, împotriva lor nu s-a luat nici o măsură".

În minutul 81, Popa a dictat penalty pentru Năvodari, deşi Guerra nici n-a fost atins de Veselovsky. Vezan a transformat lovitura de la 11 metri, stîrnind furia ardelenilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.