Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA

Ionuţ Chirilă, o nouă ironie la adresa lui Marius Şumudică » "O să-l trimit la magazie să aranjeze tricouri" :)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 09 aprilie 2014

După ce Gazeta a scris că oficialii clubului ilfovean nu i-au reziliat contractul lui Ionuţ Chirilă, acesta fiind în continuare antrenorul principal al Concordiei Chiajna, iar Marius Şumudică secund, între cei doi s-a iscat un nou schimb de replici.



Şumudică l-a ironizat pe Chirilă la DolceSport şi nu a uitat să-i amintească de numărul de goluri primit în "dubla" contra Stelei: "Dacă eram secundul lui stăteam în dreapta maşinii şi aveam dublă comandă, apăsam frîna sau trăgeam de volan să nu ne loveasca autocarul lui Steaua. O să mă gîndesc şi o să văd cum fac şi cu perechile alea de pantofi, că eu sînt mai darnic aşa şi am dat vreo trei cadou".



Chirilă a reacţionat prin intermediul GSP.RO: "Văzînd ieşirile în decor ale acestui specimen, mă tem că nici încălzirea nu îl mai pot lăsa să o facă. Cred că am să-l pun ajutorul lui Mitică la magazie ca să se ocupe cu aranjarea tricourilor în vestiar pentru meciul de sîmbătă.



E singura ocupaţie care l-ar putea scoate în evidenţă la Chiajna. Eu mă ocup cu lucruri mult mai importante. De exemplu, astăzi, împreună cu avocaţii mei din Elveţia, am  cîstigat definitiv procesul împotriva Rapidului.Tribunalul civil elveţian (ultima instanţă la care se putea apela) a dat sentinţa definitivă şi irevocabilă. Chiajna este definitiv în divizia naţională, iar Rapid rămîne în B".

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.