Curtea de Apel nu a validat deciziile Adunării Generale şi implicit nici votul din ziua în care Gino Iorgulescu a fost ales preşedinte LPF.
Această situaţie s-a creat ca urmare a contestaţiei făcute de Adrian Mititelu. Tribunalul admisese alegerea lui Iorgulescu în fruntea LPF, dar FC U Craiova a făcut apel.
Cei din LPF nu se impacientează: "E o furtună într-un pahar cu apă! Este exact situaţia de la FRF, unde un AJF a contestat alegerile din ziua înscăunării lui Răzvan Burleanu... O să lămurim totul în scurt timp, mai întîi trebuie să vedem motivarea Curţii de Apel".
Într-un comunicat postat pe siteul Ligii Profesioniste de Fotbal, scrie următoarele:
"Hotararile privind alegerea noilor organe de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal din 14 şi 19 noiembrie 2013 continua sa produca efecte juridice depline, independent de inregistrarea organelor de conducere in Registrul Federatiilor. Cu alte cuvinte, in lipsa unei decizii privind anularea hotararii Adunarii Generale de Alegeri din 14 noiembrie 2013, dl. Gino Iorgulescu continua sa indeplineasca in mod legal functia de Presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, chiar daca acesta nu este inscris in Registrul Federatiilor.
Avocatii Ligii Profesioniste de Fotbal vor relua in cursul zilei de maine procedura de inregistrare a noilor organe de conducere in Registrul Federatiilor deoarece hotararea pronuntata astazi de Curtea de Apel Bucuresti nu are autoritate de lucru judecat, fiind pronuntata in cadrul unei proceduri necontencioase".
Mircea Moise, avocat FC U Craiova, a comentat la televiziunea sportro decizia Curţii de Apel: "Aceşti infractori au făcut ce-au vrut în fotbalul românesc timp de 23 de ani. Gino n-are ce căuta în Federaţie sau Ligă, la fel şi secretarul general. Aceste persoane nu au nici o calitate şi preşedintele FRF trebuie să organizeze Liga 1 în cadrul Federaţiei. Iorgulescu nu poate face parte din Comitetul Executiv. Urmează să-i vedem la DNA!"
"I-am prins!"
Adrian Mititelu anunţa încă din decembrie că Iorgulescu n-a fost ales legal în Adunarea Generală:
"El nu a fost ales legal. El este acolo preşedintele ligii onorofic, dar nu are nici o treabă cu legalitatea. Culmea e că şi Dragomir era ilegal, deci e o stare de ilegalitate de 20 de ani. Am dovezi, dar din păcate nu a avut cine să mă audă în România. Dar acum i-am prins, pentru că doamna judecător a dispus să vină cu dovada".
{{text}}