Liga Campionilor

VIDEO Neymar a realizat driblingul serii, dar nu a fost de ajuns: "Stilul defensiv a cîştigat"

Neymar, dreapta, în duel cu Raul Garcia, foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 10 April 2014

Brazilianul Neymar s-a zbătut mult, dar nu a reuşit să obţină calificarea în prima sa semifinală de Liga Campionilor. În schimb, atacantul venit de la Santos a reuşit o fază care a amuţit audienţa de pe Vicente Calderon

"Nu face faţă în Europa", "Floricele alea merg numai în America de Sud", "Nu-l lasă nimeni să dribleze aşa". Sînt doar cîteva dintre reproşurile pe care adversarii Barcelonei i le-au adus artistului pe care Barcelona alegea să-l transfere în vară de la Santos. Aseară, în ciuda faptului că Barcelona a pierdut calificarea contra lui Atletico Madrid, Neymar a dat o probă de măiestrie.

În vîrstă de 22 de ani, Neymar a avut o ocazie clară contra lui Atletico, dar nu a reuşit să o fructifice. Brazilianul a marcat în tur, la acel 1-1 de pe Camp Nou, însă nu a mai avut inspiraţia să îşi conducă echipa mai departe, nefiind ajutat nici de un Messi aflat în stop-joc. Totuşi, în minutul 24, Neymar a oferit o bijuterie de fază. În colţul careului lui Courtois, atacantul a driblat elegant doi adversari şi i-a pasat lui Messi, argentinianul ratînd din 10 metri. VIDEO CU FAZA

"Trebuie să ridicăm frunţile din pămînt, pentru că viaţa merge mai departe. Sîntem foarte trişti, să pierzi nu e niciodată uşor. Atletico s-a apărat impecabil, iar stilul lor defensiv s-a impus în această seară", a explicat brazilianul la finalul partidei. Cronica şi golul lui Atletico sînt aici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.