Sporturi   •   Baschet   •   PERFORMANŢĂ

Visul nesperat al oltenilor » Cum a reuşit o echipă din Rovinari să sufle trofeul din faţa favoritei Asesoft

Giordan Lee Wattson, cu cele 13 puncte băgate în coş în finală, a fost principalul marcator pentru Energia Rovinari

Articol de Mirela Neag   —  luni, 14 aprilie 2014

Echipa Energia Rovinari, aflată la mijlocul clasamentului, a suflat trofeul de sub nasul favoritei Asesoft Ploieşti, gazda competiţiei. Cupa României 2014 la masculin şi-a găsit stăpînul sîmbătă seara, la Ploieşti, după ce jucătorii de la Energia Rovinari au cîştigat finala în faţa celor de la CSM Oradea, scor 58-55.

A fost un meci crîncen, cu final neaşteptat, deşi oltenii din Tg. Jiu reuşiseră cu o zi înainte să-i elimine în semifinale pe favoriţii de la Asesoft.

"Cupa României a fost întotdeauna o competiţie deschisă oricărui rezultat pentru că niciodată gazda nu a reuşit să obţină trofeul. Ba mai mult, a fost mereu eliminată în semifinale. Aşa s-a întîmplat şi acum. Asesoftul, care nu a mai cîştigat trofeul din 2009, motiv pentru care a şi licitat să găzduiască Final Four, a crezut că poate învinge soarta, dar s-a înşelat", a declarat fostul preşedinte al FRB, actual secretar de stat în MTS, Carmen Tocală, cea care a şi înmînat Cupa învingătorilor.

Jucătorii de la Energia Rovinari au ajuns acasă ieri dimineaţă, unde au fost întîmpinaţi de o mulţime de fani. Nu au avut timp să sărbătorească trofeul, o premieră în istoria clubului din Tg. Jiu.


"Luni, o parte din jucători şi antrenorul vor pleca la Cluj, pentru All Star Game, de aceea vom aştepta să ne adunăm cu toţii la sfîrşitul săptămînii pentru a bea un pahar de şampanie împreună", a mărturisit preşedintele CS Energia, Laurenţiu Răuţ.

Baschetbaliştii olteni vor primi şi o primă. "Este prevăzută în contractul fiecăruia o sumă de bani în cazul cîştigării Cupei României", a mai spus Răuţ.

CSU Asesoft Ploieşti s-a impus în finala mică în faţa echipei BCM "U" Piteşti, cu 95-56 (52-26), şi a cucerit medalia de bronz a competiţiei

Un club tînăr, de 10 ani

CS Energia Rovinari s-a înfiinţat în 2004 şi are doar două secţii: baschet masculin şi handbal masculin. Bugetul echipei de baschet Energia Rovinari este unul mediu pentru campionatul intern, aproape 500.000 de euro pe sezon, adică jumătate din cel al celor de la Asesoft Ploieşti, Atlassib Sibiu ori "U" Mobitelco Cluj. Principalul finanţator al echipei este Complexul Energetic Oltenia, dar este ajutată şi de Consiliul Judeţean.


Mulţumiri antrenorului plecat

Înainte de debutul Final 4, jucătorii de la Energia Rovinari au rămas fără antrenor, clubul reziliind contractul cu Florin Nini pe cale amiabilă.

"Au existat unele presiuni în vestiar şi am decis că întreruperea colaborării cu Nini e cea mai bună soluţie. Aşa am dorit să provocăm jucătorilor şi un şoc, să se trezească, şi se pare că a avut efect", a spus preşedintele Răuţ, care a precizat că meritul principal în cucerirea Cupei îi revine antrenorului Nini.

"El a construit echipa care a cucerit trofeul", a spus Răuţ. Pe banca tehnică a echipei s-a aflat acum Radu Stroescu, şeful secţiei de baschet.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.