"Reţineţi acest nume: Gareth Bale", a scris maestrul Cosaşu în Gazetă anul trecut. Miercuri, galezul a înscris golul victoriei, 2-1 cu Barca, după un sprint fulminant de 58 de metri.
Pe 15 februarie 2013, cînd Bale era departe de transferul la Real, Radu Cosaşu a încheiat savuros un editorial: "Iar despre fotbalul britanic, rog să reţineţi acest nume, să nu-mi imputaţi cînd va fi la Madrid sau Barcelona că nu l-am văzut la Tottenham: Bale. Gareth Bale"
VIDEO: Vezi AICI golul lui Bale!
Pe 1 septembrie 2013, clubul blanco a dezvăluit "transferul secolului". Bale la Real pentru 100 de milioane de euro.
Pe 16 aprilie 2014, Bale a cucerit primul trofeu, Copa del Rey, iar cursa lui din minutul 85, la capătul căreia a înscris golul victoriei cu Barcelona, a făcut într-o clipă turul lumii.
A primit mingea în terenul său şi acolo s-a lansat într-un sprint irezistibil. Bartra, fundaşul Barcei, a vrut să-l placheze, n-a putut, doar l-a împins, galezul a fugit paralel cu tuşa, apoi a reintrat, a luat balonul şi nu s-a oprit pînă în plasă. "A fost o cursă pentru o viaţă întreagă".
27 km/h a fost viteza medie a lui Bale în sprint
58 de metri parcurşi în 8 secunde
20 de goluri a marcat în acest sezon Gareth Bale pentru Real
8,5 a fost nota primită de Bale în Marca (de la 1 la 10): "Imperial, maiestuos, splendid în execuţii"
"Golul lui Bale a fost incredibil, niciodată nu am văzut aşa ceva. Mingea părea că iese în aut, el o împinge, apoi fuge după ea prin afara terenului. Impresionant" (Xabi Alonso, mijlocaş Real)
"A fost o seară irepetabilă. Un mare vis mi s-a împlinit" (Gareth Bale, atacant Real)
{{text}}