Patronul firmei TV care a produs Dinamo - Steaua cere FRF interzicerea galeriei Stelei la finala Cupei!
Benone Cozariuc, 47 de ani, se numeşte cameramanul care a primit un scaun în cap spre finalul semifinalei de Cupa României de joi seară. El era căţărat pe una dintre macaralele cu camere mobile din spatele porţilor.
Cusut pe viu, duminică face tomografie
Imediat după fluierul de final al meciului, acesta se pregătea să-şi strîngă aparatura, moment în care mai mulţi fani din galeria Stelei au sărit pe teren, în vreme ce spre el şi spre jandarmi zburau zeci de scaune!
Unul dintre acestea l-a lovit în cap pe Cozariuc, acesta fiind preluat imediat de medicii de pe ambulanţă prezenţi la stadion. Cameramanul a fost transportat de urgenţă la spital, acolo unde i-a fost cusută rana, iar după aproximativ 2 ore a fost externat.
"Am vorbit cu el şi era acasă, îl externaseră. Nu se simţea grozav, mai avea ceva dureri în zona capului. A fost cusut la spital, are cîteva copci, iar duminică trebuie să meargă din nou la spital pentru un control amănunţit şi să facă o tomografie!", a precizat un coleg al cameramanului pentru Gazetă.
Memoriu la FRF
Meciul de pe Arena Naţională a fost produs de Studio Video Art. Ticu Alexe, proprietarul şi directorul firmei care a realizat meciul pentru ProTV, susţine că "mă voi adresa Federaţiei pentru că e inadmisibil ca un om să fie atacat în timpul în care-şi făcea profesia la ceea ce se presupune a fi un spectacol sportiv".
Potrivit lui Alexe, bărbatul lovit lucrează de aproape 15 ani la firma lui "şi e un profesionist de caracter, un mare iubitor de sport".
"Nimeni nu m-a obligat să pun două macarale în spatele porţilor, dar am vrut ca Dinamo - Steaua să arate pentru telespectatori precum un Real - Barca şi chiar aşa a şi arătat. Nu pot înţelege acest gest de violenţă barbară petrecut într-un moment cînd Steaua era calificată şi nu mai conta decît bucuria sportivă", a spus Ticu Alexe.
În 2010 a fost război în Ghencea
Nu este primul episod cînd operatorii posturilor de televiziune sau ziariştii sînt implicaţi în astfel de incidente pe stadioane. Cel mai grav eveniment a avut loc la un meci disputat pe Ghencea între Steaua şi Poli Timişoara, atunci cînd o parte a galeriei steliste era în război cu Gigi Becali.
În minutul 87 al meciului o parte dintre ultraşii de la tribuna I au început să arunce cu scaune şi pietre în reprezentanţii presei aflaţi la tribuna oficială. După fluierul de final, scandalul s-a mutat în afara arenei, cînd suporterii au continuat războiul cu ziariştii şi au aruncat în ei cu pietre din terasamentul liniei tramvaiului 41.
45.000 de lei este amenda pe care a primit-o Steaua din partea FRF după incidentele provocate la meciul tur din Cupa României, iar cei de la Dinamo 40.000 de lei
"Nu e prima oară că se întîmplă asta, dar e timpul să se ia măsuri! Ziariştii şi cameramanii sînt agresaţi de golani pe stadioane, iar FRF şi Liga ridică din umeri, deşi sînt competiţii organizate şi garantate de ele!" (Ticu Alexe)
Sancţiuni date de Jandarmerie după Derby
- pentru 15 persoane au fost întocmite actele de sesizare pentru deţinerea şi folosirea materialelor pirotehnice
- 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.830 de lei pentru pătrunderea fără drept pe suprafaţa de joc, pătrundere în stadion în stare vădită de ebrietate
- 14 persoane au primit interdicţia de a mai participa la competiţii şi jocuri sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi un an
{{text}}