Liga 1

Au început suspiciunile la Viitorul - Steaua: "Sper să-şi respecte blazonul!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 18 aprilie 2014

Antrenorul echipei FC Braşov, Cornel Ţălnar, a declarat într-o conferinţă de presă că aşteaptă ca Steaua să îşi confirme statutul de lider şi să joace la victorie meciul cu FC Viitorul, pentru ca lupta pentru evitarea retrogradării să fie una corectă.


"Lupta pentru salvare se va da pînă în ultima etapă pentru că sînt multe echipe implicate. Nu mă tem de jocuri de culise, dar sper ca Steaua să-şi respecte blazonul în meciul cu Viitorul", a spus Cornel Ţălnar.

În sezonul trecut, Steaua a pierdut acasă cu Viitorul, scor 2-5, într-un meci în care Gigi Becali a anunţat că vrea ca echipa lui Hagi să cîştige.

Tehnicianul i-a răspuns în conferinţă şi lui Marius Şumudică, actualul antrenor al Concordiei Chiajna, care declarase săptămîna trecută că se aşteaptă ca la Braşov "să fie măcel": "Nu vreau să mă apuc să comentez acum ce a spus Şumudică. O să spun doar că măcel a fost probabil cînd antrena el Braşovul... şi de asta spune acum asta".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.