Tenis

Grigor Dimitrov, favoritul numărul 1 al BRD Năstase-Ţiriac: "Sper să ajung o legendă ca Hristo Stoicikov!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 22 aprilie 2014

Principalul favorit al BRD Năstase Ţiriac Trophy, Grigor Dimitrov, locul 16 ATP, a declarat într-o conferinţă de presă, că speră să ajungă o legendă a sportului din Bulgaria, precum fostul fotbalist Hristo Stoicikov.
"E plăcut să nu mai auzi «baby Federer», pentru că am tot auzit-o. La început era haios, dar apoi nu mai era plăcut. Sper ca la un moment dat să ajung o legendă ca Hristo Stoicikov. Nu e nimic mai plăcut decît să reprezinţi o ţară mică precum Bulgaria.

Prima oară nu a fost cea mai bună experienţă a mea, am pierdut din primul tur. Mă simt bine să joc aproape de ţara mea, mă simt ca acasă. Sînt mulţi jucători buni în acest turneu. Trebuie să iei fiecare meci în parte ca şi cum ar fi ultimul. Trebuie să fii pregătit să joci fiecare meci", a spus Dimitrov.

Sportivul bulgar a menţionat: "Am avut meciuri bune, rezultate bune, dar am muncit mult ca să ajung aici. Mai trebuie să fac multe, să îmbunătăţesc multe, dar nu mă voi opri aici. Am crescut pe zgură, deşi îmi place să joc pe hard. Totuşi, sezonul trecut am avut rezultate bune pe zgură".

Grigor Dimitrov, care a stat în primul tur, îl va întîlni pentru un loc în sferturile de finală ale competiţiei bucureştene pe cehul Jiri Vesely, care a trecut cu scorul de 7-6 (7/3), 6-0, de francezul Jeremy Chardy.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.