Instalat pe banca gorjenilor la mijlocul lunii ianuarie, Cristi Pustai a părăsit astăzi gruparea olteană după ce a ocupat cu aceştia locul 2 la finele stagiunii trecute şi a reuşit calificarea în grupele Europa League.
În Liga 1 a antrenat Pandurii 43 de jocuri, avînd un procentaj de 54,3 %. Inlocuirea sa continuă şirul demiterilor din acest sezon, şir ajuns la 28 în 28 de etape.
Clasament longevitate antrenori Liga 1:
Laurenţiu Reghecampf mai 2012
Cristi Dulca - 20 iunie 2013
Bogda Vintilă (et.7);
Flavius Stoican (primul meci in Liga 1 a fost in etapa a 9-a)
Liviu Ciobotariu (et.11)
Mihai Teja (et.12)
Ewald Lienen (et.14)
Vasile Miriuţă (et.20)
Leo Grozavu (et.20)
Conel Ţălnar (et.20)
Cătălin Anghel (et.20)
Marius Şumudică (et.23)
Răzvan Lucescu (et.23)
Dan Alexa (et.24)
Florin Marin (et.25)
Marian Bondrea (et.27)
Adrian Hîrlab (et.28)
- Laurenţiu Reghecampf este singurul tehnician care a condus şi în ediţia trecută aceeaşi echipă
- Doar 7 antrenori de la finalul turului mai sînt şi acum în Liga 1!
-Ilie Stan a fost demis de pe banca a două echipe în stagiunea curentă, Vaslui şi FC Braşov
-42 de antrenori au bifat cel puţin un meci pe banca unei echipe din Liga 1 în cele 28 de etape
Flavius Stoican aproape de podium
Actualul tehnician al alb-roşilor a fost instalat pe 22 septembrie 2013, luîndu-i locul lui Gigi Mulţescu. Primul meci pe banca dinamoviştilor a fost cu Sănătatea Cluj în Cupă, iar în campionat a debutat în etapa a 9-a.
Schimbările din Liga 1 l-au urcat pînă pe 4 în topul longevităţii, fiind la doar 2 etape de Bogdan Vintilă.
Noul trend: revin vîrstnicii!
După ce de-a lungul sezonului au fost promovaţi mai mulţi antrenori tineri, ultimele 3 schimbări i-a adus pe 3 din primii 4 cei mai vîrstnici tehnicieni aflaţi pe bancă în stagiunea curentă: Florin Marin (născut 1953), Marian Bondrea (născut 1950) şi Adrian Hîrlab (născut 1948).
{{text}}