Liga 1

Actualul acţionar al Vasluiului îl acuză pe Adrian Porumboiu: "La mine sînt 15 ani de sclavie, nu 12, ca în film"

Imagine din filmul "12 ani de sclavie"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 24 April 2014

Adrian Porumboiu deplînge situaţia foarte dificilă în care a ajuns FC Vaslui, dar actualul acţionar principal, Ciprian Damian, pune vina pe fostul patron.Damian spune că a preluat acţiunile ca urmare a unei înţelegeri cu Porumboiu, care şi-ar fi asumat că va susţine în continuare financiar clubul.

"Din vara lui 2013 am cumpărat într-adevăr acţiunile, fără nici o treabă cu finanţarea, fiindcă nu am bani. La mine sînt 15 ani de sclavie, nu 12, ca în film. Cel care şi-a încălcat cuvîntul nu sînt eu. Vorbim de onoare şi de respect. Acţiunile mi-au fost predate cînd a venit controlul fiscal. Existau probleme financiare.

Clubul trebuia să intre în insolvenţă, dar nu s-a putut, pentru că mai erau bani de scos din el. Toate firmele lui (n.r. ale lui Adrian Porumboiu) sînt notificate din septembrie, continuu, pentru neonorarea obligaţiilor financiare", a declarat Damian la Digi Sport.

Pe cei doi îi leagă şi o relaţie de rudenie, Porumboiu fiind naşul lui Damian.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.