CM 2014

FOTO Ciudăţeniile Campionatului Mondial :) » Cererile inedite ale fiecărei delegaţii pentru organizatori! Francezii vor săpun lichid, algerienii cer Coranul

+4 Foto
FOTO: lancenet.com

Articol de Vlad Nedelea  —  Thursday, 24 April 2014

Cupa Mondială este de fiecare dată mai mult decît o competiţie sportivă, fiind şi un adevărat festival cultural. Pe lîngă naţionala Braziliei, alte 31 de formaţii din diferite colţuri ale lumii vor fi prezente la Mondialul care va începe în mai puţin de 50 de zile. 

736 de jucători vor avea un vis comun, acela de a ridica trofeul la sfîrşitul sezonului. Fiecare naţională în parte a trimis deja către organizatori diferite dorinţe pe care le au pe timpul şederii în Brazilia, unele dintre ele fiind destul de ciudate.

Internet de mare viteză, jocuri video, banane şi săpunul lichid se numără printre dorinţele jucătorilor care vor participa la Campionatul Mondial.

Cum arată dorinţele acestora în funcţie de naţională:

Franţa - jucătorii vor ca la duşuri să aibă săpun lichid. De asemenea, cer schimbarea meniului de la restaurant, în lot fiind mulţi jucători musulmani, iar bucătarilor le vor cere să gătească numai carnea de la animale care nu au avut de suferit pentru a muri. Pe lîngă acestea, va fi creată o sală în care jucătorii să se relaxeze în timpul liber cu jocuri video

Algeria - în fiecare cameră trebuie să fie cîte un Coran (cartea sfîntă a religiei islamice)

Portugalia - şase agenţi de pază speciali pentru Cristiano Ronaldo, plus ca în fiecare cameră să existe un joc video

Chile - a ordonat construirea a două camere administrative (birouri) pentru membrii consiliului consultativ şi presa chiliană, care vor fi refolosite de Cruzeiro după Campionatul Mondial. De asemenea, au comandat paturi noi şi televizoare cu ecran plat pentru camerele jucătorilor

Iran - a cerut ajutorul lui Corinthians pentru a împrumuta personalul de curăţenie fără a plăti pentru acesta

Ecuador - în fiecare cameră trebuie să existe un coş cu mai multe banane din ţara lor

Columbia - 15 jucători de la tineretul lui Sao Paulo vor lua parte la antrenamentele naţionalei Columbiei

Uruguay - oficialii au cerut ca toate aerele condiţionate din camere să fie reglate în aşa fel încît să nu se audă pentru a nu perturba liniştea jucătorilor. De asemenea, au mai cerut să se construiască ziduri înalte în jurul arenei de antrenament pentru a evita prezenţa curioşilor

Honduras - în grila de programe vor fi adăugate 6 canale în limba spaniolă, dintre care două să fie din Honduras. Pe lîngă aceasta, vor ca viteza de la Wi-Fi să fie mărită, iar în unele camere paturile vor fi strînse pentru a fi puse birouri pentru oamenii din comitetul tehnic

Japonia - fiecare apartament trebuie să aibă cîte un jacuzzi

Australia - la fiecare două camere trebuie să existe cîte un tonomat mare de cafea, plus în camere să fie disponibile ziare din mai multe colţuri ale lumii şi nu acceptă oameni de altă naţionalitate în hotel

Elveţia - internet de mare viteză şi canale din ţara proprie. Presa a cerut instalarea unui studio lîngă hotelul în care jucătorii vor fi cazaţi, pentru a putea face interviuri exclusive cu aceştia

Costa Rica - oficialii au cerut construirea unui salon în care să fie multe canapele, televizoare şi jocuri video pentru a-i relaxa pe jucători

 

 

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.