Box

Stînga de argint » Arsen Mustafa este noua senzaţie a boxului românesc

Arsen Mustafa împreună cu antrenorul său, Mihai Constantin Foto: Telegraf Constanţa

Articol de Marian Ursescu, Ionuţ Coman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Românul de origine turcă, născut la Constanţa, a pierdut ieri finala Mondialului de tineret de la Sofia, în faţa kazahului Ablaikhan Jussupov. Arsen Mustafa are 18 ani şi este văzut drept o mare speranţă a boxului românesc. E comparat cu Francisc Vaştag, fostul campion mondial, dar şi cu Lucian Bute. Asta pentru că este un boxer cu gardă inversă, care-şi termină adversarii cu braţul stîng.

Campion după un an de box

Legitimat la Farul Constanţa, Arsen a început boxul cu profesorul Mihai Constantin. "Şcoala la care învaţă este lîngă sala de box. În drum spre casă, trecea şi se uita mereu, curios, la alţii cum se pregătesc. L-am invitat să intre şi acolo a rămas", povesteşte tehnicianul. "Are un talent natural, după doar un an de box a ieşit campion naţional la cadeţi. A fost vîrful fiecărui lot la care a fost convocat, dar, din păcate pentru el, la marile competiţii, Europene, Mondiale, nu prea a avut noroc. A fost eliminat de fiecare dată de reprezentanţii gazdelor. Acum a spart gheaţa", se mîndreşte Mihai Constantin.

2 KO-uri pe traseu
Şase meciuri a disputat la categoria 60 de kg Arsen pentru a ajunge vicecampion mondial. A reuşit şi două knock-out-uri, unul în primul tur, cu Marwan Ahmad, din Emiratele Arabe Unite, al doilea în semifinale, în faţa japonezului Goh Hosaka. Cel mai greu meci a fost însă cu reprezentantul gazdelor, Iulian Markov, pe care l-a învins la decizie, 2-1. Pe parcurs a mai bifat victorii şi la italianul Francesco Maietta, dar şi la ucraineanul Artur Prigoda. În finală, a pierdut în faţa kazahului Jussupov. Şi-a asigurat însă prezenţa la Jocurile Olimpice de tineret, programate la Nanjing (China), în perioada 16-28 august. Şi visează să ajungă şi la Rio de Janeiro, în 2016.


Situaţie familială grea

Noul vicecampion mondial provine dintr-o familie cu o situaţie financiară precară. "Locuieşte cu familia într-o casă cu două camere. Mama sa a fost operată pe inimă, sora lui este şi ea bolnavă de inimă, iar fratele a renunţat la fotbal şi s-a angajat pentru a-şi întreţine familia. Tatăl nu are serviciu, astfel că nu stau prea bine cu banii", a explicat antrenorul lui Mustafa.

"Este un stîngaci extraordinar, un copil care munceşte din greu să ajungă cineva. Un sportiv ascultător, de viitor"
Relu Auraş, antrenor lot tineret


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.