International   •   Campionate   •   BARCELONA

3 ANI DE LA DISPARIȚIE O poveste tulburătoare cu Tito Vilanova » Ultima lecţie dată unui jucător de la Barcelona B, chiar pe holurile spitalului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 aprilie 2017

  • Astăzi se împlinesc 3 ani de când a murit Tito Vilanova, fostul antrenor al Barcelonei, considerat de mulți creierul din spatele lui Pep Guardiola;
  • GSP.RO publică un articol tulburător de atunci, o poveste despre capacitatea incredibilă de a motiva a spaniolului trecut la cele veșnice la vârsta de 35 de ani.

Unul dintre jucătorii de la Barça B, Pol Calvet, a fost printre ultimii care l-au văzut în viaţă pe Tito Vilanova. Întâmplarea a făcut ca fotbalistul de 20 de ani să fie internat în acelaşi spital cu fostul tehnician al Barcelonei, scrie sport.es.

Calvet a fost supus unei intervenţii chirurgicale după o accidentare şi a petrecut mai multe zile în Spitalul Quiron din Barcelona.

Jucătorul povesteşte că s-a întîlnit pe holul spitalului cu Tito, însă n-au vorbit. A discutat însă cu soţia lui Vilanova, iar cuvintele ei i-au rămas adânc întipărite în mine.


Calvet a păstrat discreţia în acel moment, iar cînd Tito a decedat, a decis să scrie pe contul de facebook despre momentul care l-a marcat:

"E o zi foarte tristă, regret moartea unui luptător, a unei persoane care a dat totul pentru a trăi. Ai făcut tot ce puteai face şi mult mai mult de atît. Gravitatea bolii te-a măcinat, te-a slăbit, dar ai rezistat atîta timp. Ai făcut parte din cea mai bună echipă din istorie, dar meciul ăsta pe care îl jucai acum era diferit.



Coincidenţele vieţii sau nu, ne-am întîlnit sîmbăta trecută. Am încercat să-ţi transmit toată puterea mea din camera care era alături de a ta din spitalul Quiron. Cuvintele soţiei tale, Montse, m-au făcut să văd viaţa altfel... «Profit de moment pentru că viaţa ne pune de multe ori la încercare, eşti un norocos».



Cuvinte care mi-au rămas întipărite în minte. S-a preocupat de felul în care îmi voi aminti de Tito. Pot doar să-ţi spun: «Îmi voi aminti forţa şi energia cu care a înfruntat răul ăsta numit cancer» Multă putere lui Montse, fiului său, Adria, şi fiicei sale, Carlota. Lumea e azi mai săracă".



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.