Fotbal   •   Liga 1   •   Oţelul - Săgeata 0-1

VIDEO Real de România » Săgeata Năvodari a copiat jocul galacticilor din meciul cu Bayern Munchen :)

Articol de Vlad Ispas   —  duminică, 27 aprilie 2014

Năvodărenii au cîştigat un meci în care gazdele au jucat fabulos pînă în faţa porţii, dar au ratat o sumedenie de ocazii enorme.

Cu siguranţă, Cătălin Anghel le-a arătat elevilor săi meciul de la Madrid, dintre Real şi Bayern Munchen, pentru că Săgeata a fost ca echipa lui Ronaldo. Oţelul a controlat meciul, a avut ocazii rarisime, iar Săgeata s-a mulţumit să se apere şi să încerce doar contraatacul. Şi i-a ieşit de minune!

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

În repriza a doua, Silviu Pană a trimis cu capul în plasa lui Goicoechea, deşi mijlocaşul Năvodariului trebuia eliminat în startul părţii secunde, după o intrare cu talpa. Dar arbitrajul nu poate fi învinovăţit de părtinire, întrucît şi Sîrghi a fost scutit de un "roşu" după ce l-a oprit pe Guerra din postura de ultim apărător.


Gălăţenii au tot dreptul de a da vina pe ghinion, însă şi pe jucătorii care de fiecare dată cînd ajungeau în faţa porţii parcă uitau tot fotbalul, lovind mingea în cele mai ridicole moduri posibile. Pentru Oţelul gluma s-a îngroşat şi problema rămînerii în Liga 1 este mai actuală ca niciodată în ultimii ani.

"A fost o victorie imensă pentru noi. Am avut şi noroc, dar face parte din joc. Am întîlnit o echipă foarte bună" (Silviu Pană, mijlocaş Săgeata)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.