Fotbal   •   Liga 1   •   u cluj

Vlad Munteanu nu se lasă şi contraatacă: "Ne simţim defavorizaţi! Întrebaţi la TAS ce obiectiv are U Cluj"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 aprilie 2014

U Cluj a pierdut la masa verde meciul cu Chiajna, care se încheiase la egalitate, 1-1, şi s-a trezit cu un punct mai puţin în clasament. Preşedintele Vlad Munteanu critică decizia Comisiei de a-i penaliza pentru că l-au folosit pe Marius Martac, fără drept de joc."Această decizie a făcut ca oamenii să stea acasă. Care mai e farmecul să jucăm, atunci cînd poziţiile finale în clasament se vor decide la TAS? Nu mai putem vorbi de obiective stabilite. Cînd o să întrebaţi, la vară, care va fi obiectivul lui U, o să spun că nu ştiu, să întrebăm TAS-ul.



Şi anul trecut tot aşa s-a întîmplat. Ne simţim defavorizaţi. Mi se pare absurd să vină FRF şi să se pronunţe, atîta timp cît LPF ne dă dreptul de a folosi un jucător", a declarat Vlad Munteanu, cu referire la situaţia din sezonul trecut, cînd Chiajna a retrogradat sportiv, dar la TAS a cîştigat dreptul de a continua în Liga 1 şi Rapid a picat în "B".

U Cluj e în acest moment pe locul 10, cu 36 de puncte.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.