Fotbal   •   Liga 1   •   FC Vaslui

A luat banii şi pleacă! » Liviu Antal e aproape de lovitura financiară a carierei: poate încasa salarii şi de la Vaslui şi de la Steaua

Vaslui l-a plătit în avans pe următoarele două sezoane pe Antal, în care jucătorul speră să încaseze salariul și de la Steaua

Articol de Beniamin Osman   —  luni, 28 aprilie 2014

Porumboiu se plînge că i-a achitat în 2012 salariul în avans, pe patru ani, 500.000 de euro. Liviu cere acum să devină liber, iar fostul arbitru mizează pe moralitatea lui Becali ca să evite transferul jucătorului în Ghencea.

Antal e golgeterul campionatului, cu 13 goluri, dar prestaţia lui de la negocierile cu Adrian Porumboiu a fost chiar mai bună decît aceea de pe teren! Fostul patron al Vasluiului susţine că i-a plătit fotbalistului salariul în avans pe patru ani, 500.000 de euro în total!

Antal a semnat cu moldovenii în 2012 şi acum cere să-i fie reziliat contractul. El ar deveni în acest fel disponibil pentru Steaua şi ar fi plătit, în următorii doi ani, şi de roş-albaştri, pe lîngă suma deja încasată de la galben-verzi!

Liviu a ajuns la Vaslui după ce cîştigase titlul de campion cu Oţelul. Porumboiu îl adusese iniţial pe Adi Popa, dar a renunţat la actualul stelist pentru a-l lua pe gălăţean. Porumboiu i-a cedat între timp acţiunile lui Ciprian Damian, devenit numărul 1 la Vaslui, iar clubul e în colaps, cu datorii mari acumulate şi aproape sigur fără licenţă pentru campionatul viitor.


Becali a mai profitat şi altădată

Porumboiu se simte păcălit din cauza posibilităţii de a-l pierde pe Antal, cel mai bun marcator din Liga 1. "Eu nu mai am nici un contact cu clubul, e problema lor. Dar sînt mulţi oameni care stau pe lîngă cei care conduc, amatori de chilipiruri", a comentat fostul finanţator la DolceSport.

El mizează acum pe moralitatea lui Becali, care ar refuza să semneze cu un jucător devenit liber de contract: "Antal s-o scoată din calcul pe Steaua! El nu va ajunge acolo, că Gigi Becali nu are chef de chilipiruri cu Vasluiul!".

Dar campioana a mai profitat de o situaţie asemănătoare celei în care se găseşte formaţia din Moldova. Becali i-a luat gratis pe Prepeliţă şi pe Florin Costea după dezafilierea Universităţii Craiova, supărîndu-l pe Mititelu, care ameninţa cu repercusiuni toate cluburile care "pun mîna" pe fotbaliştii pe care îi pierduse el din cauza conflictului cu Federaţia.

500.000 de euro ar primi Antal la Steaua în primii doi ani de contract, din salariu şi prime, pe lîngă cei 500.000 de euro încasaţi de la Vaslui în 2012, conform mărturiei lui Porumboiu


"E problema celor care conduc clubul acum, dar eu nu pricep cum devine Antal liber, cînd el a încasat 500.000 de euro, salariul în avans pe patru ani!" (Adrian Porumboiu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.