Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII - ACS POLI 0-1

VIDEO A revenit cu un cadou pentru bănăţeni! » Eşec pentru Pandurii la primul meci cu Petre Grigoraş pe bancă, 0-1 cu ACS Poli

Articol de Adriana Brujan   —  luni, 28 aprilie 2014

Grigoraş s-a întors pe banca "pandurilor" cu un eşec care o scoate pe Poli din zona retrogradării.

Creatorul tiki-taka, "soiul de Tîrgu Jiu", nu are, de fapt, nici o baghetă magică. Grigoraş nu a reuşit să transforme în două zile echipa adormită pe care a preluat-o şi revenirea sa la Pandurii arată precum un cadou oferit lui Poli.

VIDEO Vezi AICI fazele meciului!

Fundaşul Belu a marcat pentru bănăţeni într-o fază în care s-a trezit cu mingea pe cap, după cîteva devieri, şi echipa lui Alexa a rezistat, ajutată şi de noroc, cu avantajul minim.


Mera a fost aproape de un autogol la puţin timp de la reuşita lui Belu, apoi Matulevicius a plonjat frumos şi a trimis cu capul peste poartă. Insistenţi şi cu tot mai multe riscuri asumate în apărare, "pandurii" au scăpat de 0-2 cînd Szekely a tras în Gliwa, singur cu portarul. Alexa s-a enervat şi şi-a înlocuit imediat atacantul.

Mamele l-a condus pe Szekely afară din teren şi arbitrul Balaj, exagerat de exigent, i-a dat al doilea "galben" apărătorului de la Tîrgu Jiu. Decizia n-a mai influenţat rezultatul şi Alexa rămîne marele cîştigător. Ai lui au urcat pînă pe locul 12, cu trei puncte peste prima poziţie retrogradabilă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.